10.2 C
București
vineri, 26 aprilie, 2024

Comisia Europeană prelungește restricțiile cu privire la cerealele ucrainiene

Țările vecine Ucrainei s-au plâns că restricțiile trebuie prelungite legat de cereale. În cele din urmă Comisia europeană a cedat presiunilor.

Comisia Europeană a luat decizia de a prelungi restricțiile cu privire la cerealele ucrainiene. Mai exact, până pe 15 septembrie se va prelungi termenul. Prin care cinci dintre vecinii Ucrainei UE pot restricționa importurile de cereale ucrainene. Pe 2 mai, UE a permis celor cinci țări – Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia – să interzică vânzările interne de cereale. Mai exact de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui venite din Ucraina. Dar a permis în același timp tranzitul prin acestea pentru export în altă parte, inclusiv în alte țări UE. Acele restricții, menite să uşureze surplusul de aprovizionare, urmau să expire luni.

Interdicțiile se extind până în septembrie

Cele cinci țări au căutat o prelungire. S-au plâns că cerealele ucrainene mai ieftine fac producția internă neprofitabilă. Ucraina a făcut lobby pentru ridicarea lor. Comisia Europeană a declarat într-o declarație că acestea vor fi eliminate treptat până pe 15 septembrie. Comisia, care supraveghează politica comercială a UE, a declarat că blocajele și capacitatea de stocare limitată persist. Iar eliminarea treptată de la jumătatea lunii septembrie ar permite îmbunătățiri. În ceea ce privește scoaterea cerealelor din Ucraina și prin țările de tranzit. Restricțiile în sine vor fi mai limitate. De exemplu, nu se vor mai aplica la însămânțarea semințelor.

Exportarea produselor ucrainiene a cauzat daune statelor vecine

UE a liberalizat toate importurile din Ucraina pentru primele 12 luni din iunie 2022. Pentru a ajuta Kievul în eforturile de a evita invazia Rusiei. Luna trecută a fost de acord să prelungească suspendarea tarifelor cu încă un an. Cele cinci țări au înregistrat o creștere uriașă a importurilor din Ucraina în urma suspendării tarifelor. Ucraina a întâmpinat dificultăți în a exporta prin porturile sale din Marea Neagră din cauza războiului cu Rusia, ceea ce crește dependența sa de rutele prin estul UE. Președintele ucrainean Volodymyr Zelenskii a cerut joi eliminarea necondiționată a tuturor restricțiilor la export. Pentru produsele agricole ucrainene, în cadrul discuțiilor cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Latest news
știri