După doar două săptămâni de la inaugurare, Cazinoul din Constanța a fost vandalizat, scrie Radio Eco Natura.
Unii vizitatori au desprins foiţele de aur de pe pereţii Cazinoului, iar alţii au lovit cu picioarele pereţii proaspăt restauraţi.
Primăria din Constanța face apel la responsabilitate și anunță intervenții pentru remedierea pagubelor
Primăria precizează că numărul mare de vizitatori a făcut imposibilă descoperirea făptaşilor.
”Cazinoul din Constanţa, redeschis publicului de două săptămâni, a primit aproximativ 10.000 de vizitatori în cele patru zile de intrare liberă şi încă 7.702 în zilele cu plată, în perioada 28 mai – 1 iunie (inclusiv). Din păcate, au fost persoane care, în loc să se bucure de splendoarea clădirii şi a exponatelor, au decis să plece acasă cu un ‘suvenir’”, au transmis reprezentanţii Primăriei Constanţa.
”Echipele de restaurare vor interveni pentru remedierea daunelor, însă facem un apel ferm la responsabilitate. Acest edificiu simbol al Constanţei nu este doar un obiectiv turistic, ci parte din patrimoniul cultural naţional, care trebuie respectat şi protejat”, a mai transmis Primăria Constanța, potrivit sursei citate.
Cazinoul din Constanța este unul dintre simbolurile reprezentative ale orașului
Acesta a fost ridicat între anii 1904-1910 la inițiativa Regelui Carol I și inaugurat la data de 15 august 1910.
Cazinoul se află în centrul istoric al orașului, pe faleza din peninsulă, în vecinătatea bulevardului Regina Elisabeta.