În largul Mării Negre, tranziția verde începe să capete formă pe hartă. Nu ca o metaforă, ci ca perimetre. Linii, coordonate, faze, capacități estimate și zone care pot fi concesionate pentru parcuri eoliene offshore. România nu mai vorbește doar despre potențial. A intrat în etapa în care trebuie să aleagă unde pune turbinele, cine va câștiga accesul la mare și ce rămâne protejat.
Eolian offshore România devine, astfel, una dintre cele mai importante teme energetice ale următorului deceniu. Pe 2 iulie 2026, Ministerul Mediului a publicat, în procedură de evaluare de mediu, prima versiune a documentului privind lista perimetrelor eoliene offshore care pot fi concesionate. Publicul are la dispoziție 15 zile pentru comentarii și propuneri justificate.
Această fereastră scurtă spune mult despre felul în care România își face tranziția energetică. Pe hârtie, energia eoliană offshore este o promisiune solidă. În practică, ea deschide o competiție dură pentru spațiul marin. Marea nu este goală. În aceeași zonă există biodiversitate, pescuit, rute navale, activități militare, infrastructură de petrol și gaze, patrimoniu subacvatic și comunități costiere.
Eolian offshore România: miza reală nu este doar energia
Prima cifră importantă este 3 GW. Documentul publicat de Ministerul Mediului notează că Strategia energetică a României 2025–2035 stabilește obiectivul de a instala, până în 2035, o capacitate eoliană offshore de 3 GW. Perimetrele din Faza 1 ar trebui să atingă acest obiectiv. Ele includ primele trei zone propuse pentru dezvoltare, cu o capacitate totală estimată de 3,1 GW.
A doua cifră importantă este 7 GW. Foaia de parcurs publicată de Banca Mondială arată că România ar putea instala până la 7 GW în zona sa economică exclusivă din Marea Neagră. În scenariul de creștere redusă, 3 GW ar putea furniza 16% din necesarul de electricitate al României, calculat în TWh, până în 2035. În scenariul ridicat, 7 GW ar putea acoperi 37%.
A treia cifră ține de economie. Banca Mondială estimează că scenariul de 3 GW ar putea genera 1,4 miliarde de euro valoare adăugată brută locală prin activități de lanț de aprovizionare. În scenariul de 7 GW, valoarea ar putea ajunge la 5,3 miliarde de euro. Diferența este mare. Tocmai de aceea tentația politică este clară: să vezi în Marea Neagră nu doar energie, ci industrie, porturi, locuri de muncă și influență regională.
De ce Marea Neagră nu poate fi tratată ca un teren liber
Problema începe când promisiunea energetică este confundată cu o autorizație morală automată. Energia verde nu este verde prin simplul fapt că nu arde cărbune sau gaz. Ea trebuie judecată după tot lanțul: amplasare, construcție, cabluri, impact acustic, trafic naval, risc pentru păsări, mamifere marine, pești, habitate și felul în care este dezafectată la final.
O comparație simplă ajută. Un parc eolian offshore nu este echivalentul unor panouri puse pe acoperișul unei hale. Este mai aproape de un nou cartier industrial construit în mare. Are fundații, cabluri, stații, nave de instalare, operațiuni de întreținere și restricții de utilizare. Diferența este că acest „cartier” se află într-un ecosistem pe care îl vedem rar și îl înțelegem incomplet.
Agenția Europeană de Mediu avertizează că dezvoltarea eoliană offshore trebuie integrată prin planificare spațială maritimă, pentru a alinia producția de energie cu protecția mediului marin. Mesajul este lucid. Europa are nevoie de mult mai multă energie regenerabilă offshore, dar mările europene sunt deja sub presiune.
Ce arată lista perimetrelor
Documentul tehnic privind perimetrele propune o dezvoltare în trei faze. Faza 1 include perimetrele 1, 2 și 3, cu o capacitate totală estimată de 3,1 GW. Aceste zone sunt considerate fezabile cu tehnologia actuală și potrivite pentru fundații fixe. Documentul spune că ele evită zonele cu sensibilitate ridicată.
Faza 2 include perimetrele 4 și 5, cu o capacitate totală de 2,4 GW. Aceste zone sunt tot pentru fundații fixe, dar apar probleme mai clare. Documentul indică suprapuneri cu zone militare sensibile și cu zona-tampon din jurul unui poligon militar de tragere. Pentru dezvoltarea lor, aceste zone militare ar trebui mutate.
Faza 3 merge și mai departe. Zona de dezvoltare 6 are o capacitate totală estimată de 6 GW. Dar aici apare o condiție majoră: maturizarea tehnologiilor pentru fundații fixe de mare adâncime sau flotante. Documentul notează că proiectele din această zonă vor fi, probabil, dezvoltate numai după 2035.
Biodiversitatea apare în document, dar nu dispare prin bifare
În lista publicată, biodiversitatea nu este ignorată. Apar păsări marine, păsări migratoare, lilieci, mamifere marine, pești, habitate protejate și zone protejate legal. Pentru unele perimetre, documentul menționează sensibilități moderate pe suprafețe mari. În anumite cazuri, sensibilitatea vizează 100% din perimetru pentru unele elemente.
Acest detaliu este esențial. Faptul că o sensibilitate este „moderată” nu înseamnă că ea poate fi trecută la note de subsol. Înseamnă că proiectele trebuie evaluate punctual și că evitarea completă a impactului poate să nu fie posibilă. Ministerul notează explicit că prezența unui element într-un perimetru nu implică automat incompatibilitate, dar reflectă nevoia de evaluare la nivel de proiect și de măsuri de atenuare.
Aici apare riscul sistemic. Dacă România tratează evaluarea de mediu ca pe o formalitate între investitori și autorități, tranziția verde poate deveni o nouă formă de presiune asupra ecosistemelor. Nu una produsă de petrol, ci de grabă. Nu una justificată de combustibili fosili, ci de obiective climatice. Dar presiunea rămâne presiune.
Pescuitul și patrimoniul subacvatic intră în aceeași ecuație
Lista perimetrelor include și elemente sociale. Pescuitul și acvacultura apar în mai multe zone. Patrimoniul subacvatic este menționat ca sensibilitate moderată pe suprafețe mari sau pe întregul perimetru, în anumite cazuri. Pentru publicul larg, aceste detalii pot părea tehnice. Pentru comunitățile costiere, ele pot însemna acces, venituri, tradiții și riscuri economice.
Un parc eolian poate coexista cu pescuitul în anumite condiții. Poate chiar crea zone cu mai puțină presiune din partea traficului sau a unor activități extractive. Dar această coexistență nu se obține prin simpla promisiune că proiectul este verde. Ea se negociază din timp, cu date, cu hărți, cu despăgubiri clare acolo unde este cazul și cu reguli care nu se schimbă după semnarea contractelor.
În România, participarea publică la proiecte mari este adesea slabă. Dezbaterile vin târziu. Documentele sunt tehnice. Termenele sunt scurte. O listă de perimetre offshore nu este un afiș lipit pe ușa unei instituții. Este începutul unei transformări a Mării Negre. Tocmai de aceea, consultarea trebuie să fie reală, nu doar legală.
Energia verde are nevoie de rețea și creier, nu doar de vânt
Un alt risc ține de infrastructură. Energia produsă în larg trebuie adusă în sistem. Asta înseamnă cabluri, puncte de racordare, stații și o rețea capabilă să preia volume mari de electricitate variabilă. Legea 121/2024 privind energia eoliană offshore stabilește cadrul general pentru concesiuni, explorare, aprobări, racordare și exploatare. Ea pune Ministerul Energiei în poziția de autoritate pentru concesionarea perimetrelor și acordă ACROPO roluri în aprobarea dezvoltării.
Legea obligă operatorul de transport și sistem să analizeze impactul unor cantități mari de energie eoliană offshore asupra Sistemului Energetic Național, în planurile de dezvoltare a rețelei. Acest lucru nu este o notă tehnică. Este una dintre condițiile de bază ale proiectului. Fără rețea, turbinele pot deveni investiții spectaculoase, dar incomplet integrate.
Europa știe deja această problemă. Comisia Europeană tratează offshore-ul nu doar ca producție, ci ca planificare de rețele, cooperare regională, securitate energetică și investiții coordonate. Țintele europene sunt mari: statele UE au obiective regionale cumulate de 86–89 GW offshore până în 2030 și 355–366 GW până în 2050. România intră, deci, într-o piață în care competiția pentru capital, tehnologie și infrastructură va fi dură.
Marea Neagră are și o problemă geopolitică
Marea Neagră nu este Marea Nordului. Are altă ecologie, altă istorie industrială și un context de securitate mult mai complicat. Rutele navale, zonele militare, infrastructura de petrol și gaze și apropierea conflictului din Ucraina fac ca orice proiect energetic offshore să fie și un proiect strategic.
Lista perimetrelor arată clar această realitate. Unele zone au constrângeri tehnice legate de activități militare, navigație, muniție neexplodată sau infrastructură de petrol și gaze. În Faza 2 și Faza 3, documentul indică necesitatea abordării zonelor militare sensibile înainte de concesionare. Aceasta nu este o piedică minoră. Este una dintre diferențele majore dintre visul energetic și execuția reală.
România are de ales între două ritmuri. Primul este ritmul comunicatelor: rapid, optimist, plin de capacități și termene. Al doilea este ritmul proiectelor reale: lent, scump, tehnic, supus verificărilor și conflictelor de utilizare. Pentru o țară care a ratat deseori termene mari de infrastructură, diferența dintre cele două ritmuri trebuie spusă clar.
Întrebarea nu e „da sau nu”, ci, „cum”
Ar fi greșit să transformăm energia eoliană offshore într-un nou război simbolic. Nu este cazul să spunem că turbinele sunt automat bune sau automat rele. Întrebarea serioasă este alta: cum construiește România această industrie fără să repete greșelile proiectelor mari făcute în grabă?
Evaluările internaționale privind regenerabilele offshore arată că impacturile asupra mediului marin sunt tot mai studiate, dar încă există lipsuri de date și de monitorizare pe termen lung. În lipsa unei dezvoltări sustenabile, parcurile eoliene offshore pot avea impact asupra biodiversității și sănătății ecosistemelor marine.
România ar trebui să pornească de la această prudență. Nu pentru a bloca proiectele, ci pentru a le face credibile. Un parc eolian offshore construit prost poate compromite încrederea publică în tranziția verde. Un parc construit bine poate reduce emisii, poate crea industrie locală și poate arăta că energia curată nu trebuie să fie dușmanul biodiversității.
Cele trei condiții fără de care proiectul devine vulnerabil
Prima condiție este transparența. Toate datele relevante despre biodiversitate, pescuit, patrimoniu subacvatic, rute navale, infrastructură și zone militare trebuie comunicate într-un limbaj accesibil. Nu este suficient ca informația să existe într-un PDF greu de citit. Publicul trebuie să înțeleagă ce se schimbă în mare.
A doua condiție este monitorizarea independentă. Dezvoltatorii vor avea interesul firesc de a arăta că proiectele lor sunt compatibile cu mediul. Statul trebuie să aibă capacitatea de a verifica. Fără laboratoare, experți, date deschise și controale serioase, evaluarea de mediu rămâne vulnerabilă la presiune economică.
A treia condiție este împărțirea corectă a beneficiilor. Porturile, furnizorii locali, comunitățile costiere, lucrătorii și bugetul public trebuie să vadă avantaje reale. Dacă offshore-ul va însemna doar concesiuni, profit privat și costuri publice de infrastructură, proiectul va deveni fragil politic.
Testul de maturitate pentru tranziția verde
Eolienele offshore din Marea Neagră pot fi una dintre cele mai importante șanse energetice ale României. Dar tocmai de aceea nu trebuie vândute ca o poveste simplă. Marea Neagră nu este un spațiu gol în care pot fi mutate ambițiile climatice fără costuri. Este un sistem viu, economic, militar și cultural.
Publicarea listei de perimetre este un pas concret. Ea mută discuția din zona promisiunilor în zona deciziilor. Acum se vede dacă România poate face tranziție verde cu rigoare sau doar cu entuziasm. Diferența contează. Pentru climă, pentru economie, pentru biodiversitate și pentru încrederea oamenilor.
Un proiect eolian offshore bun nu este cel care se anunță cel mai repede. Este cel care produce energie curată fără să lase în urmă un nou conflict nerezolvat. România are vânt în larg, are obiective și are presiune europeană. Întrebarea este dacă are și priceperea instituțională de a construi corect.
