18 C
București
luni, 16 septembrie, 2024

Peste 90.800 de tone de ambalaje au fost returnate prin Sistemul de Garanţie-Returnare la 1 august 2024

Ambalajele din plastic, metal și sticlă colectate în cadrul SGR contribuie la reciclarea a peste 1.3 miliarde de unități, promovând dezvoltarea durabilă și atingerea țintelor UE de mediu în România

Cantitatea ambalajelor cu sigla SGR returnate de pe piaţă, la data de 1 august 2024, a depăşit 90.800 de tone, conform Barometrului RetuRO, consultat de Agerpres.

Datele centralizate de administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) din totalul celor peste 1.336 miliarde de ambalaje colectate prin reţeaua specializată, arată că:

  • 770.7 milioane de bucăţi au fost recipiente din plastic;
  • 318.9 milioane au fost ambalaje din metal;
  • Aproape 247 de milioane au fost recipiente din sticlă.

Ca pondere procentuală, situaţia se prezintă astfel la 1 august 2024:

  • Plastic – rată de returnare de 39.61%;
  • Metal (36.47%);
  • Sticlă (35.38%).

Raportul RetuRO relevă că, în acest an, au fost predate spre reciclare peste 707 milioane de ambalaje din plastic și 225.8 milioane de recipiente din metal, scrie Radio Eco Natura.

De asemenea, aproximativ 183.52 milioane de deşeurile returnate au fost din sticlă, cu inscripţia SGR.

RetuRO – Sistem Garanţie Returnare – este o companie ce funcţionează pe principiul not for profit

Astfel, eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.

Sistemului de Garanţie-Returnare funcţionează cu finanţare exclusiv privată şi are rolul de a asigura transparenţa asupra cantităţilor de ambalaje pentru băuturi puse pe piaţă şi returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în vederea atingerii ţintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană”, se arată în raportul publicat de sursa citată.

spot_img
Latest news
știri