11.1 C
București
joi, 6 noiembrie, 2025

Ministrul Mediului: ”România îşi menţine angajamentul pentru tranziţia verde, dar cere echitate între statele membre”

La reuniunea Consiliului miniştrilor mediului din Bruxelles, Diana Buzoianu a reafirmat angajamentul României faţă de obiectivele climatice europene, subliniind însă nevoia unor termene realiste şi măsuri aplicabile care să evite creşterea preţurilor în transporturi şi construcţii

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a participat la reuniunea Consiliului miniştrilor mediului desfăşurată la Bruxelles. Ea a declarat că România rămâne angajată în obiectivele climatice europene, însă tranziţia trebuie să fie echitabilă şi aplicabilă pentru toate statele membre.

Ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor: ”România rămâne angajată în obiectivele climatice europene”

România îşi asumă tranziţia verde, dar are nevoie de instrumente reale, nu doar de ţinte pe hârtie. În urma discuţiilor intense, am obţinut flexibilităţi necesare şi termene realiste pentru ca măsurile să fie aplicabile şi să producă rezultate în viaţa oamenilor. Obiectivul pentru 2040 rămâne ambiţios, dar drumul până acolo trebuie să fie corect pentru toate statele membre”, a transmis Diana Buzoianu, titrează Radio Eco Natura.

Potrivit comunicatului, un alt rezultat important al negocierilor îl reprezintă obţinerea unui an suplimentar pentru implementarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii în domeniile transport şi construcţii, mai transmite sursa citată.

România trebuie să evite creşteri de preţuri în două domenii cheie – transporturi şi construcţii

Este un an crucial care ne va permite să ne pregătim temeinic şi să evităm creşteri de preţuri în două domenii cheie – transporturi şi construcţii – într-un context economic deja dificil pentru ţara noastră”, a mai transmis ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Latest news
știri