Pediatrii din Iași cer autorităţilor interzicerea comercializării petardelor, după ce 30 de copii au ajuns la spital, transmite G4 Media.
Medicii de la Spitalul pentru copii ”Sfânta Maria” din Iaşi se declară alarmaţi de numărul mare de copii care au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) cu răni provocate de petarde, cel mai mic pacient având doar 7 ani.
Aceştia au făcut un apel public către autorităţi să interzică comercializarea acestor obiecte, potrivit Agerpres.
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute marţi, medicul Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al spitalului, a precizat că, începând cu 24 decembrie 2024, la UPU au fost înregistraţi 30 de copii cu vârste între 7 şi 18 ani, suferind de răni sau arsuri provocate de explozia petardelor.
Medic: ”Leziunine au fost în general de tip arsuri, dar au fost leziuni şi la nivelul masei musculare şi al celui osos.”
”De cele mai multe ori, pacienţii prezentau leziuni la nivelul mâinilor, dar au asociat şi leziuni cranio-faciale. Leziunile mutilante au fost prezente la nivelul mâinilor la jumătate din aceşti pacienţi. (…) Aceste leziuni mutilante au determinat spitalizare îndelungată a pacienţilor, iar în evoluţie lucrurile nu vor fi aşa cum trebuie. Sunt copii care au avut leziuni mutilante la nivelul mâinilor, au rămas fără degete, au rămas fără ţesut muscular sau osos. Copiii au în general peste 11 ani, dar au fost două cazuri la copii de 7 şi 8 ani, restul având între 11 şi 18 ani”, a atras atenţia dr. Cătălina Ionescu, potrivit sursei citate.
Medicii cer măsuri ferme pentru interzicerea petardelor
Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfânta Maria” din Iaşi, dr. Cătălina Ionescu, atrage atenţia asupra necesităţii interzicerii comercializării petardelor, considerând că doar mediatizarea cazurilor nu este suficientă.
”Degeaba prezentăm în presă, trebuie luate măsuri drastice,” a declarat aceasta, menţionând că zeci de copii ajung anual la spital cu răni grave.
În egală măsură, medicul a subliniat importanţa educaţiei în rândul copiilor şi părinţilor, dar a precizat că este nevoie şi de implicarea poliţiei şi a factorilor politici pentru a preveni astfel de tragedii.