6.5 C
București
sâmbătă, 21 decembrie, 2024

PREMIERĂ. Garda de Mediu Dâmbovița a confiscat o autoutilitară folosită la transportul ilegal de deșeuri

Comisarii din partea Gărzii de Mediu Dâmbovița au luat o decizie în premieră pentru structura județeană și au confiscat o autoutilitară care transporta ilegal deșeuri de natură diversă și din care se descărcau respectivele gunoaie pe un teren de la marginea orașului Găești. În urma acțiunii, persoana prinsă în flagrant a fost sancționată și cu suma de 30.000 de lei.

Garda de Mediu Dâmbovița a publicat un scurt comunicat de presă pe această temă pe pagina de Facebook, ocazie cu care a anunțat măsurile luate în colaborare cu Poliția Națională și cu Poliția Locală. Astfel, în comunicatul emis de structura județeană a Gărzii Naționale de Mediu se afirmă că o persoană a fost depistată de agenți din cadrul Poliției Locale, în ziua de luni, 5 aprilie 2021, în timp ce descărca deșeuri diverse pe un teren de la marginea orașului Găești.

Sesizarea a fost transmisă mai departe, iar în scurt timp la fața locului și-au făcut apariția atât comisari din partea Gărzii de Mediu Dâmbovița, cât și agenți din partea Poliției Naționale, fiind luată decizia de aplicare a sancțiunii contravenționale, dar și de confiscare a autoutilitarei folosite.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a ajuns la concluzia că persoana în cauză nu a respectat legislația privind transportul deșeurilor, fapt pentru care a fost sancționată contravențional cu suma de 30.000 de lei. Mai mult decât atât, comisarii din Garda de Mediu Dâmbovița au hotărât să aplice, în premieră, și sancțiunea de confiscare a autovehiculului utilizat în speța de transport ilegal de gunoaie.

Transportul deșeurilor pe teritoriul României se poate realiza numai cu respectarea prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1061/2008, prin care se specifică că deșeurile periculoase și nepericuloase pot fi transportate numai de către operatori economici care dețin autorizație de mediu conform legislației în vigoare pentru activitățile de colectare, stocare temporară, tratare, valorificare și/sau eliminare și trebuie să fie însoțite de formulare de transport cu regim special.

Fotografie de thumbnail via Facebook / Garda de Mediu Dâmbovița

spot_img
Latest news
știri