Promisiuni cu parfum de ilegalitate în Galați: s-au făcut demersuri pentru plantarea a 30.000 de salcâmi, doar că orașul nu a văzut nici măcar unul. Scopul a fost obținerea unei sume colosale, mai precis 136.000 de euro, din fonduri europene.
În Galați se poate: se obțin bani din salcâmi, fără a fi nevoie de salcâmi și se încalcă legea, fără a exista vreo sancțiune.
Procurorii anticorupție au acuzat doi reprezentanți ai SC Arcada Company SA și 11 membri ai unei comisii de recepție că au falsificat mai multe acte, cu scopul de a obține ilegal 136.000 de euro din fonduri europene. Curtea de Apel Galați i-a achitat pe toți, concluzionând că faptele care li se imputau nu sunt prevăzute de legea penală, precizează Libertatea.
Este vorba despre un proces care a durat cinci ani și care s-a încheiat, finalmente, în data de 2 aprilie, 2021.
Cum se obțin bani, în mod ilegal, în Galați: construcții, panificație și… salcâmi
La capătul unui proces care a durat cinci ani, Curtea de Apel Galați i-a achitat pe 2 aprilie, printr-o decizie definitivă, pe Mihai Humă şi Spiru Mantu, care, la data punerii sub acuzare, aveau funcţiile de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al consiliului de administraţie la SC Arcada Company SA, una dintre cele mai importante firme de construcții și panificație din România, mai arată sursa citată.
De asemenea, decizia a fost luată și față de SC Arcada Company SA. Firma cu pricina a fost acuzată de folosirea de documente false pentru obținerea de fonduri europene. Curtea de Apel a menținut decizia Tribunalului Galați în acest dosar.
Potrivit DNA Galați, în cursul anului 2011, în cadrul unui contract de lucrări vizând reconstrucţia infrastructurii rutiere distruse de inundaţiile din anul 2005 în judeţul Vrancea, finanţat de Comisia Europeană, S.C. Arcada Company S.A. ar fi depus la autoritatea contractantă – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – mai multe documente false (proces-verbal pentru verificarea calităţii lucrărilor, situaţia de lucrări la terminare) în scopul de a dovedi îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare.
Salcâmii au fost plantați doar cu pixul pe hârtie: în documente se atesta o lucrare de plantare a 30.000 de puieţi
”În realizarea demersului, reprezentanţii S.C. Arcada Company S.A. au beneficiat şi de sprijinul inculpaţilor Bostan Mihai şi Pascu Cătălin-Mihai, care, în calitate de şef, respectiv diriginte de şantier, au falsificat, cu bună-ştiinţă, un proces-verbal de verificare a calităţii lucrărilor în care au consemnat că lucrarea de plantare puieţi s-a executat conform proiectului, respectând caietul de sarcini şi normativele în vigoare”, susțin procurorii anticorupţie gălăţeni.
Desigur, lucrarea nu a fost executată: la terminarea lucrărilor, comisia de recepție, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, spun procurorii, a propus admiterea recepţiei, fără obiecţii şi fără a întocmi anexa lucrărilor neexecutate, mai precizează Libertatea.
Potrivit DNA Galați, membrii comisiei au creat astfel un folos necuvenit în patrimoniul S.C. Arcada Company S.A. Galaţi, constând în contravaloarea lucrărilor de plantare şi întreţinere a 30.000 de puieţi de salcâm, în sumă de 138.600 de euro.
Promisiuni false pentru obținerea de fonduri europene
Mihai Bostan şi Cătălin-Mihai Pascu reușit performanța de a aduna următoarele puncte pe lista de acuzații: complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Desigur, ambii au fost achitați.
Membrii comisiei de recepţie, formată din reprezentanţi ai unor instituţii publice, respectiv Viorel Scutaru, Elena Oglan, Ştefana Iacob, Ancuţa-Cornelia Anghel, Paul Marian Berghia, Tudor Vârlan, Lucica Sandu (fostă Chiper), Niculae-Alexandru Marta, Adrian Enache, Petru Decher şi Daniela Vovec, au fost trimiși în judecată pentru neglijență în serviciu. Și aceștia au fost achitați sub pretextul că fapta care le fusese imputată nu este prevăzută de legea penală.
Plantați, într-un final, dar cu martori și în mod necorespunzător
Magistrații au decis că problema depășește cadrul penal, iar Arcada Company ar fi plantat salcâmii: doar că i-a plantat în mod necorespunzător, după cum au susținut în fața instanței mai mulți martori.
În ceea ce privește latura civilă a procesului, această rămâne nesoluționată, iar o rezolvare ar putea veni doar de la Ministerul Transporturilor: deschiderea unui proces civil a dovedi existența prejudiciului și a cere recuperarea acestuia.