1.2 C
București
sâmbătă, 28 ianuarie, 2023

Începutul sezonului estival. Sau momentul în care plaja devine scrumieră

Începe sezonul estival, se programează concediile, iar ecologiștii au făcut un top al celor mai murdare plaje de pe litoralul românesc.

Conform ”recensământului” gunoaielor, cele mai murdare zone sunt Năvodari şi Mamaia Nord, în timp ce, la polul opus, Tuzla are cel mai curat nisip.

Voluntarii au adunat peste 5.500 de gunoaie

Ecologiştii de la Mare Nostrum au adunat peste 5.500 de deşeuri de pe 10 sectoare de plajă.

Cele mai multe sunt din plastic: ambalaje, capace, pungi, dar şi jucări uitate sau abandonate, precizează Știrile Pro Tv.

Angelica Paiu, reprezentant ONG Mare Nostrum a explicat, pentru sursa citată, că numărul deşeurilor crește considerabil după sezonul estival, menționând că există probleme mari în localități ca Năvodari, Mamaia Nord, dar şi la Vadu şi Edighiol, care sunt arii protejate.

Sezonul estival: mucuri de țigară, pet-uri și plastic

Cel mai murdar sector de plajă de pe litoralul românesc este plaja din Năvodari. Aici, ecologiştii au identificat aproximativ 1.400 de deşeuri. În topul celor mai răspândite tipuri de gunoaie rămân mucul de ţigară şi plasticul”, a declarat Angelica Paiu.

Cercetătorii avertizează că resturile aruncate la întâmplare, pe plajă, pot fi înghiţite de vietăţile marine care ajung, apoi, în farfuria noastră.

După Marea Mediterană, Marea Neagră înregistrează cea mai mare cantitate de gunoaie.

Dan Vasiliu, director institut de cercetare GEOECOMAR a explicat că, ani după an, ne confruntăm cu aceleași pericole: nanoplastice, microplastice în zooplanturi, fitoplanturi, care sunt la nivele microscopice.

Studiile presupun cercetări din populaţia de midii în care cercetătorii găsesc, în special, particule de microplastice.

Reprezentanţii Mare Nostrum s-au întâlnit inclusiv cu administratorii plajelor pentru a le face recomandări prietenoase cu mediul.

Printre recomandări se numără montarea de coşuri de gunoi proporţionale cu perimetrul de plajă. Recipientele ideale ar fi cele de colectare selectivă, dar şi scrumiere la fiecare umbrelă.

Sursa foto

Latest news
știri