Somonul de crescătorie continuă să fie vândut ca aliment bogat în Omega-3, dar compoziția lui nu a rămas nemișcată. O analiză nouă a datelor USDA arată că somonul atlantic de crescătorie conține mai puțin EPA și DHA decât valorile istorice folosite în bazele de date alimentare. Schimbarea pare legată de transformarea hranei din ferme: mai puține ingrediente marine și mai multe uleiuri și culturi vegetale.
În eșantionul analizat, EPA a fost cu 63,8% mai redus față de valorile istorice de referință, DPA cu 58,5%, iar DHA cu 47,5%. În același timp, acidul alfa-linolenic, un Omega-3 de origine vegetală, a crescut de 3,4 ori. Cercetarea publicată în Frontiers in Nutrition arată o schimbare clară a profilului grăsimilor, fără a susține că somonul de crescătorie a devenit un aliment lipsit de valoare nutrițională.
Somonul de crescătorie are un profil de grăsimi diferit
Diferența importantă nu este doar cantitatea totală de grăsimi polinesaturate, ci tipul lor. În noile probe, acidul linoleic a crescut de 2,4 ori, de la 0,900 la 2,152 grame la 100 de grame de produs. Acidul alfa-linolenic a urcat de la 0,148 la 0,510 grame la 100 de grame.
În schimb, EPA și DHA, formele marine de Omega-3 asociate cel mai frecvent cu beneficiile cardiovasculare, au scăzut. Conținutul total de Omega-3 măsurat pentru somonul atlantic de crescătorie a coborât de la 2,11 la 1,78 grame la 100 de grame. Autorii subliniază însă că datele noi provin dintr-un număr limitat de probe și nu justifică singure schimbarea recomandărilor alimentare.
USDA spune explicit că somonul rămâne important nutrițional. Problema este alta: valorile din bazele de date alimentare trebuie actualizate dacă produsul din piață se schimbă în timp.
Hrana somonului s-a mutat din mare pe uscat
Explicația duce direct în fermele piscicole. Somonul este un pește carnivor, iar hrana sa industrială conținea în trecut proporții mari de făină și ulei de pește. Presiunea asupra stocurilor de pești mici și costurile au împins industria spre ingrediente vegetale, inclusiv soia și rapiță.
În Norvegia, cel mai mare producător mondial de somon de crescătorie, ingredientele marine reprezentau aproximativ 90% din hrană în 1990. În 2020, proporția coborâse la aproximativ 23%, potrivit datelor citate în analiza publicată pe 4 septembrie de Inside Climate News.
Schimbarea a redus dependența directă de peștii mici folosiți pentru făină și ulei, dar a mutat o parte din presiune către agricultură. Soia ocupă teren, necesită apă și inputuri și poate fi asociată cu schimbări de utilizare a terenului. Problema ecologică nu dispare; își schimbă geografia.
De la hamsie la soia: costul ascuns al acvaculturii
Legătura dintre somon și peștii mici este deja vizibilă în lanțurile globale. Pescuitul de hamsie din Peru pentru producția de făină și ulei de pește arată cât de dependentă rămâne acvacultura de resursele marine. Peru furnizează o parte importantă a materiei prime care ajunge în hrana pentru pești de crescătorie, păsări și porci.
Industria încearcă astfel să rezolve două presiuni contradictorii: să producă mai mult somon și, în același timp, să reducă dependența de pescuitul industrial. Ingredientele vegetale au făcut posibilă extinderea, dar pot modifica profilul nutrițional al peștelui și amprenta de mediu a fermei.
Aproape 70% din somonul consumat la nivel mondial provine astăzi din ferme, iar producția de somon de crescătorie s-a triplat între 2000 și 2020. O schimbare a hranei la această scară nu rămâne o problemă tehnică pentru producători. Ajunge în ecosisteme și, în final, în farfurie.
Noua comparație are și o valoare metodologică. Bazele de date nutriționale sunt tratate adesea ca tabele fixe, deși agricultura și acvacultura se schimbă continuu. Dacă hrana animalului se modifică, și compoziția alimentului poate evolua. Actualizarea periodică devine astfel o problemă de sănătate publică, cercetare și informare corectă.
Ce înseamnă pentru consumatorul din România
Pentru cumpărător, rezultatul nu justifică abandonarea somonului și nici comparații simpliste între „sălbatic” și „de crescătorie”. Originea, hrana, sezonul și sistemul de producție pot schimba compoziția, iar noua cercetare compară probe actuale cu valori istorice, nu toate produsele disponibile pe piață.
În România, somonul este în principal produs de import, iar eticheta oferă rareori informații despre compoziția hranei folosite în fermă. Consumatorul vede specia și originea, nu proporția dintre ulei de pește, soia și alte ingrediente care au construit profilul final de grăsimi.
Somonul rămâne același pe etichetă, dar nu neapărat și în compoziție. Când hrana unui pește se schimbă pentru a proteja oceanul și a susține o industrie în expansiune, schimbarea se poate întoarce înapoi spre noi sub forma unei alte combinații de grăsimi. Farfuria păstrează numele. Lanțul din spatele ei se transformă.
