1.8 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

9 din 10 cartiere bucureștene au probleme majore cu încălzirea termică

Un studiu imobiliar arată diferențe majore între București și alte orașe, unde încălzirea și apa curentă sunt percepute ca fiind mai fiabile

Bucureștiul are 9 din 10 cartiere în topul celor în care încălzirea termică e percepută cu probleme, în timp ce alte orașe din țară nu au niciun fel de problemă cu încălzirea termică și apa curentă, scrie Adevărul.

Studiul a fost realizat de o cunoscută companie imobiliară

Indexul TRAI integrează atât informații obiective, obținute din surse precum Google Traffic, Google Places, Airly și Storia, cât și părerile subiective ale peste 100.000 de locuitori din zonele incluse pe platformă.

Cu cât scorul este mai apropiat de 100, cu atât oamenii consideră că sistemul termic funcționează corespunzător atunci când este nevoie, iar apa curentă este disponibilă constant, fără întreruperi.

În 2024, percepția asupra serviciului de încălzire termică a înregistrat o creștere în peste 15 orașe din România, în timp ce în alte peste 20 de orașe s-a observat o scădere a satisfacției locuitorilor la acest capitol. Orașele Călărași, Giurgiu și Sfântu Gheorghe se disting prin cele mai mari îmbunătățiri față de 2023, în contrast cu Alexandria, Reșița și Slatina, unde percepția asupra serviciului de încălzire termică a scăzut semnificativ, conform datelor din indexul T.R.A.I”,  a declarat Monica Dudău, Senior Marketing Manager Storia & OLX Imobiliare.

Cluj-Napoca se află topul orașelor în care locuitorii sunt cei mai mulțumiți de sistemul de încălzire termică

Clujul are un scor de 87.2, urmat de Sibiu cu 84.8 și Oradea cu 82.9.

Alte orașe precum Iași (82.1), Alba Iulia (79.6) și Brașov (79.5) completează lista celor mai bine cotate zone în această privință.

La polul opus, cele mai mari dificultăți legate de încălzire sunt raportate în Călărași (56.4), Deva (56.5) și Drobeta Turnu Severin (58.7).

În București, scorul pentru acest serviciu a crescut de la 63.4 în 2023 la 64.3 în 2024 (+0.9), sugerând o ușoară îmbunătățire a percepției asupra funcționării sistemului de încălzire.

Cluj-Napoca și-a menținut același scor de 87.2 în ambii ani, indicând o percepție constantă a eficienței sistemului de încălzire.

spot_img
Latest news
știri