8.3 C
București
vineri, 7 noiembrie, 2025

Guvernul înăsprește sancțiunile pentru hrănirea urșilor în libertate

Executivul adoptă o ordonanță care urmărește reducerea riscurilor pentru populație și prevenirea apropierii periculoase dintre oameni și urși în zonele montane

News.ro relatează că Guvernul României a aprobat, la iniţiativa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 81/2021 – actul normativ care stabileşte modul de intervenţie imediată în situaţiile de prezenţă sau atac ale urşilor bruni în intravilanul localităţilor.

Noul document legislativ introduce sancţiuni mai stricte pentru hrănirea urşilor aflaţi în libertate, o practică extrem de periculoasă şi tot mai des întâlnită în zonele turistice aglomerate, precum Transfăgărăşanul, Munţii Bucegi sau alte regiuni montane frecventate de turişti, astfel încât orice persoană care oferă hrană unui urs în mediul natural poate primi amenzi cuprinse între 10.000 şi 30.000 de lei.

Diana Buzoianu, Ministrul Mediului: ”Urșii nu sunt animale de spectacol – protejarea lor începe cu păstrarea distanței”

Ne confruntăm cu tot mai multe cazuri în care urşii ajung în curţile oamenilor sau pe străzile localităţilor. Este o situaţie care pune presiune pe comunităţi, dar şi pe echipele de intervenţie. Ursul brun rămâne o specie strict protejată, dar intervenţiile trebuie adaptate realităţii din teren”, a spus Diana Buzoianu, potrivit Radio Eco Natura.

Prin aceste modificări, Ministerul urmăreşte reducerea riscurilor pentru populaţie, restabilirea echilibrului în relaţia om–faună sălbatică şi prevenirea comportamentelor care favorizează habituarea urşilor.

Este un mesaj clar: urşii nu sunt animale de spectacol, iar protejarea lor începe cu păstrarea distanţei. Hrănirea lor înseamnă punerea în pericol a vieţilor omeneşti şi a speciei însăşi”, a mai spus Ministrul Mediului.

Latest news
știri