Sunt din ce în ce mai dese știrile în care pompierii salvează animale aflate în situații critice. O pisică blocată în copac, un câine într-un șant, un cal într-un canal, și multe altele. Au ajuns la ordinea zilei pozele și textele cu ”pompierii, prietenii animalelor”.
Nu, nu vorbim despre deja celebrii pompieri australieni, vorbim despre pompierii noștri, din România.
Dacă în urmă cu câțiva ani cele mai multe dintre astfel de știri treceau neobservate, acum nu putem să trecem pe lângă ele, fără a le remarca. Pentru că un om care are grijă și salvează chiar și cea mai mică viață, este, fără îndoială, un om bun.
O nouă poveste cu pompierii din România: ”Am auzit un mieunat jalnic”
De astă dată, este vorba despre pompierii din Călărași, care au salvat, o pisică dintr-o fântână dezafectată.
În seara zilei de joi, 4 martie, pompierii călărășeni au fost chemați de către un trecător, care a auzit un mieunat jalnic, venit dintr-o fântână, în comuna Dichiseni.
Fântâna, de un metru în diametru şi aproximativ 20 de metri adâncime, s-a dovedit a fi prea dificilă pentru ca pisica să se ”autosalveze”. Așa că a cerut ajutorul, făcând ce știa mai bine, și anume mieunând. Cel care a auzit-o a cerut, la rândul lui, ajutorul pompierilor.
În aproximativ 20 de minute, aceștia au reușit să aducă pisica la suprafață și s-o înmâneze, vie și nevătămată, proprietarei.
”Pisica se uita cu „recunoștință” către salvatorul ei. A scos-o noaptea trecută dintr-o fântână dezafectată, care avea 20 de metri adâncime. Noi suntem la datorie, ca de fiecare dată!”, au transmis cei de la ISU Călărași pe pagina de Facebook.
Sunt pompieri militari sau cei care se ocupă de incendii, descarcerări, dar și de cazurile în care necuvântătoarele au nevoie de ajutor. Să nu uităm că și patrupedele depind de noi, nu doar de servicii.
Iar un apel la 112 poate salva și poate face diferența.