7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie, 2024

Garda de Mediu Dolj a confiscat 5 autovehicule și 2 căruțe folosite la transportul ilegal de deșeuri

Comisarii de la Garda de Mediu Dolj au confiscat șapte vehicule, dintre care cinci autovehicule și două atelaje cu tracțiune animală, și au aplicat amenzi în valoare totală de 105.000 de lei, în perioada cuprinsă între 20 martie și 5 aprilie 2021, persoanelor fizice și/sau juridice care au fost surprinse de autorități că transportau ilegal deșeuri sau le abandonau pe spațiul public de pe raza județului în cauză.

Astfel, conform unor comunicate de presă publicate de Garda de Mediu Dolj pe propria pagină de Facebook, în urma a șase sesizări, mai multe controale au fost desfășurate de comisari în perioada specificată, având și suport din partea Poliției Naționale și Poliției Locale, după cum urmează:

  • În ziua de luni, 5 aprilie 2021, în jurul orelor 17:00, o camionetă deținută de un operator economic care executa lucrări de construcții pe strada Dobrogei din municipiul Craiova a fost confiscată de reprezentanții Gărzii de Mediu Dolj. Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu Poliția Locală, sesizată de cetățenii din zonă cu privire la faptul că pe un teren privat din apropiere se depozitează ilegal deșeuri. Persoana surprinsă de autorități în timp ce descărca deșeuri rezultate din materiale de construcții a fost sancționată cu o amendă în valoare de 15.000 de lei, fiind impusă și salubrizarea unei suprafețe de teren de circa 1.500 de metri pătrați;
  • În ziua de duminică, 4 aprilie 2021, un autoturism care tracta o remorcă încărcată cu saci de rafie plini cu deșeuri a fost confiscat de comisarii GNM în urma unei sesizări venite din partea Poliției Locale Craiova. Ajunși la fața locului, reprezentanții Gărzii de Mediu au hotărât atât confiscarea vehiculului utilizat în transportul ilegal de deșeuri, cât și sancționarea cu suma de 15.000 de lei a șoferului;
  • În zilele de sâmbătă și duminică, 3 și 4 aprilie 2021, Garda de Mediu Dolj a confiscat alte două autovehicule de tip microbuz încărcate cu moloz. Cele două persoane au fost surprinse în fapt în timp ce descărcau deșeurile rezultate din materiale de construcții pe un teren de pe strada Prelungirea Bechetului din municipiul Craiova. Cele două acțiuni s-au desfășurat în colaborare cu Poliția Rurală Carcea și Poliția Locală Craiova, iar comisarii GNM au aplicat două sancțiuni în valoare de 15.000 de lei fiecare;
  • În ziua de miercuri, 24 martie 2021, în jurul orei 08:00, dispeceratul Poliției Locale Craiova a primit o sesizare cu privire la un camion încărcat cu deșeuri rezultate din demolări, aflat pe strada Nicolae Iorga din oraș. În urma unui control, comisarii din partea Gărzii de Mediu Dolj au dispus cântărirea deșeurilor, rezultând un total de 2,6 tone de gunoaie amestecate (resturi de cărămidă, resturi de beton, moloz, PVC, plastice diverse, polistiren și bitum), iar cantitatea a fost predată unui operator economic autorizat în domeniul de salubritate. Șoferul a fost sancționat cu suma de 15.000 de lei, iar autoutilitara a fost confiscată;
  • În ziua de sâmbătă, 20 martie 2021, Poliția Locală și Garda de Mediu Dolj au acționat în zona străzii Barganului din municipiul Craiova, locație în care au suprins două persoane de etnie rromă în timp ce transportau ilegal deșeuri cu două atelaje cu tracțiune animală. Și de această dată au fost sancționate persoanele surprinse în fapt cu suma totală de 30.000 de lei, iar vehiculele au fost confiscate.

Transportul deșeurilor pe teritoriul României se poate realiza numai cu respectarea prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1061/2008, prin care se specifică că deșeurile periculoase și nepericuloase pot fi transportate numai de către operatori economici care dețin autorizație de mediu conform legislației în vigoare pentru activitățile de colectare, stocare temporară, tratare, valorificare și/sau eliminare și trebuie să fie însoțite de formulare de transport cu regim special.

Fotografie de thumbnail via Facebook / Garda de Mediu Dolj

spot_img
Latest news
știri