4.4 C
București
luni, 23 decembrie, 2024

(Video) S-a prăbușit Cascada Bigăr, desemnată cea mai frumoasă din lume

Cascada Bigăr, desemnată cea mai frumoasă din lume, s-a prăbuşit. De asemenea, cascada era unul dintre cele mai vizitate locuri din județul Caraș-Severin.

Avem, din păcate, şi o veste neplăcută. Cascada Bigăr, una dintre cele mai frumoase obiective turistice din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, s-a prăbuşit astăzi, din cauze naturale”, a transmis, luni seară, Romsilva, pe pagina de Facebook.

Controversă: cauze naturale sau intervenția omului în circuitul apei

În momentul de față, prăbușirea ar fi survenit din mai multe cauze. Prima explicație: muşchii, care s-au acumulat în timp, au crescut în dimensiuni şi greutate, cascada cedând sub propria greutate. Un alt motiv ar fi fost intervenţia omului.

Adrian Stoicu, primar Bozovici: ”Eu zic că nu se confirmă chestia cu apă care s-a luat păstrăvărie. Păstrăvăria fiind tot a Romsilva, taxa se încasează tot de Romsilva. Noi, ca și comună, am beneficiat doar de acei turiști care veneau în zonă și de acei agenți economici care aveau activitatea pe raza comunei. Vorbim de zeci de mii de turiști anual. Lunar erau 7-8-10.000”.

Vasile Constantin, directorul Parcului Național Cheile Nerei Beușnița a precizat că, în cursul zilei de ieri, în jurul orelor 18, cascada s-a rupt, prăbușindu-se o parte din ea.

Am văzut că se vehiculează pe rețelele de socializare, în amonte este o captare de apă care duce la păstrăvărie, nu a avut un efect care să ducă la ruperea cascade. Nu ne așteptam la o rupere sau la o prăbușire a ei”, a precizat Vasile Constantin.

Cascada Bigăr a fost desemnată cel mai frumos loc din lume de către ”The World Geography”

În ciuda explicațiilor, activiștii de mediu continuă să susțină că distrugerea obiectivului turistic reprezintă, totuși, o consecință a intervenției omului. Mircea Jumanca, ghid de turism și activist pentru protecția mediului, a transmis pentru Deutsche Welle că motivul rămâne intervenția omului în circuitul apei.

Travertinul, roca din care este formată acea cascadă, este un calcar care se depune constant odată cu trecerea apei dulci. Dar apa din izbucul care alimenta cascada a fost deviată pentru o păstrăvărie, astfel că roca nu a mai avut parte de necesarul ei natural”, a precizat Jumanca.

De asemnea, acesta a menționat că existau fisuri în corpul cascadei, în ultimii doi ani.

În anul 2013, site-ul american ”The World Geography” a clasat Cascada Bigăr pe primul loc în topul celor mai frumoase cascade din lume.

Foto

spot_img
Latest news
știri