Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României în valoare de 500 de milioane de euro (2.5 miliarde RON) pentru sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producţie a biocombustibililor.
Ajutoarele în valoare de 500 de milioane de euro vor fi sub formă de granturi directe
Prin intermediul unui comunicat, Comisia a precizat că, în cadrul acestei scheme pe care România intenţionează să o finanţeze prin intermediul Fondului pentru modernizare al UE, ajutoarele vor fi sub formă de granturi directe.
În egală măsură, fondurile vor sprijini investiţiile în noi capacităţi de producţie a biocombustibililor avansaţi vizaţi, şi anume bioetanolul, combustibilul de aviaţie sustenabil şi uleiul vegetal hidrotratat, scrie News.ro.
”Prin sprijinirea biocombustibililor avansaţi, măsura va genera reduceri semnificative ale gazelor cu efect de seră, limitând în acelaşi timp impactul asupra agriculturii în comparaţie cu biocombustibilii convenţionali produşi din culturi alimentare”, se arată în comunicat.
Măsura va sprijini introducerea accelerată a energiei din surse regenerabile
”În special, ajutoarele vor sprijini introducerea accelerată a energiei din surse regenerabile şi, prin urmare, vor contribui la atingerea obiectivelor UE în materie de climă şi de energie, vor respecta intensitatea maximă a ajutorului şi vor fi acordate cel târziu până la 31 decembrie 2025”, explică CE.
Comisia a concluzionat că schema României este necesară, adecvată şi proporţională pentru a accelera tranziţia verde şi a facilita dezvoltarea anumitor activităţi economice care sunt importante pentru Planul REPowerEU.