5.3 C
București
marți, 9 decembrie, 2025

A fost reluată furnizarea apei în Prahova

Apa nu este potabilă, iar autoritățile avertizează prin Ro-Alert să nu fie folosită pentru consum, gătit sau igienă până la confirmarea testelor bacteriologice

Furnizarea apei a fost reluată în majoritatea localităților din Prahova, afectate de problemele de la barajul Paltinu, scrie Radio Eco Natura.

Deși furnizarea apei în rețea a fost reluată, apa nu este potabilă, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență trimite mesaje Ro-Alert

Pentru consum, populația continuă să primească apă îmbuteliată de la rezervele statului, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență trimite mesaje Ro-Alert în care oamenii sunt informați despre riscurile consumului de apă din rețea până la revenirea la normalitate.

Sistemul se stabilizează treptat în Câmpina și în apropiere s-au înregistrat câteva avarii, însă acestea sunt firești într-o rețea care se reumple după o perioadă îndelungată de oprire.

Potrivit sursei citate, nu este apă menajeră, deoarece din punct de vedere tehnic nu există posibilitatea introducerii apei menajere în conductele de distribuție, însă trebuie că DSP să facă testele bacteriologice, iar pentru aceasta e nevoie ca apa să fie prezentă în întregul sistem.

Apa din Prahova rămâne restricționată până la confirmarea rezultatelor testelor

Testele nu puteau fi realizate înainte de repornire, iar până la confirmarea rezultatelor apa rămâne sub restricțiile anunțate; trebuie folosită doar pentru igienizarea toaletelor și este strict interzisă utilizarea ei pentru consum, gătit, igiena corpului sau a dinților, spălarea alimentelor – amintesc reprezentanții prefecturii Prahova.

Latest news
știri