O întreagă pădure a fost plantată sâmbătă, pe trei hectare, în orașul Curtea de Argeș (Argeș).
Inițiativa aparține Asociației ”Ajut deci exist”, conduse de Andreea Tamaș, terapeut și psiholog.
Au fost plantați 15.000 de puieți pe o suprafață de trei hectare
Campania mari proporții a fost desfășurată în municipiul Curtea de Argeș, în punctul Zăvoi-Deversor.
Prin urmare, peste 25 de instituții, ong-uri și firme, elevi, studenți, au plantat 15.000 de puieți pe o suprafață de trei hectare.
Între instituțiile implicate s-au aflat Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Jandarmeria Argeș și ISU Argeș prin prezența unui număr important de volunari, care au ajutat la realizarea acestei păduri de la zero.
La evenimentul de împădurire fără precedent pentru România a participat activ și Ana Măria Brânză, campioană olimpică, mondială și europeană la scrimă și care este constant implicată în acțiuni benefice pentru comunitate și mediul înconjurător.
Ana Maria Brânză: ”Ce magie pot crea 500 de voluntari cu 15.000 de puieți de salcâm? O pădure de la zero”
”Am puține cuvinte pe care să le aștern aici, dar inima plină de bucurie și convingerea că binele poate fi molipsitor. Unii oameni primesc așa misiuni frumoase în această viață, iar eu sunt recunoscătoare să fac parte din poveștile lor. A fost cea mai frumoasă zi de azi… cu și despre oameni”, a transmis Ana Maria Brânză, potrivit Adevărul.
Acțiunea face parte din proiectul național de împădurire numit ”Plantăm Speranță”, care are drept obiectiv desfășurarea de acțiuni de împădurire semnificative pe terenuri degradate, defrișate și terenuri neproductive.
Un alt obiectiv al proiectului este construirea de perdele forestiere.