Pakistanul a trecut oficial de la statutul de țară cu stres hidric la cel de țară cu deficit acut de apă. Disponibilitatea anuală pe cap de locuitor a coborât la doar 899m3, conform unui raport prezentat de Ministerul Resurselor de Apă în fața Adunării Naționale. Pragul internațional sub care o națiune este considerată în criză de apă este de 1.000m3 pe persoană pe an. În 1951, fiecare pakistanez avea acces la 5.260m3 anual. Prăbușirea este una dintre cele mai rapide înregistrate pe plan mondial.
Un bazin hidrografic sub presiune extremă
Aproape întreaga producție agricolă a Pakistanului, peste 90%, depinde de sistemul de irigații al bazinului Indus. Agricultura consumă 93% din resursele de apă dulce ale țării. În același timp, metodele de irigație prin inundare, încă dominante, risipesc până la 60% din apă prin infiltrare și evaporare înainte ca aceasta să ajungă la culturi. În orașe precum Karachi și Lahore, nivelul freatic coboară cu peste un metru pe an, pe măsură ce gospodăriile și industriile extrag apă mai repede decât se poate regenera. Conform datelor prezentate la Conferința pentru Administrarea Apei din Pakistan, organizată de WWF-Pakistan între 31 martie și 1 aprilie 2026 la Islamabad, criza nu se limitează la cantitate, ci afectează în egală măsură calitatea și accesul la resursă.
Schimbările climatice amplifică paradoxul
Pakistanul ilustrează un paradox climatic: este simultan una dintre cele mai vulnerabile țări la secetă și una dintre cele mai afectate de inundații. Schimbările climatice au modificat tiparele precipitațiilor și au crescut frecvența evenimentelor meteorologice extreme. Inundațiile din 2025 au afectat între 4 și 7 milioane de persoane și au provocat pagube economice majore, potrivit declarației lui Asif Sahibzada, directorul general al Ministerului Schimbărilor Climatice, la conferința din Islamabad. În paralel, topirea accelerată a ghețarilor din lanțul Hindu Kush-Karakorum-Himalaya amenință sursa principală a fluviului Indus. Între 50% și 80% din debitul mediu al bazinului Indus provine din topirea zăpezii și a gheții, ceea ce face sistemul extrem de sensibil la încălzirea globală.
Apa murdară omoară
Dincolo de deficit, calitatea apei reprezintă o amenințare directă la adresa sănătății publice. Aproximativ 80% din apa potabilă este nesigură pentru consum, iar 40% din decesele din Pakistan sunt asociate cu calitatea precară a apei. Doar 38% din apele uzate domestice sunt tratate. Contaminarea râurilor și a acviferelor cu reziduuri agricole și efluenturi industriale a transformat sursele de apă în vectori de boală. Sohail Ali Naqvi, directorul Programului de Apă Dulce al WWF-Pakistan, a avertizat că provocările se extind dincolo de volumul disponibil, incluzând accesul inegal și poluarea generalizată.
Soluții la orizont, dar timp puțin
Conferința din Islamabad a generat recomandări concrete: planificare la nivel de bazin hidrografic, parteneriate public-privat pentru reîncărcarea acviferelor, modernizarea irigațiilor și reutilizarea apelor uzate. Guvernul federal a prioritizat construcția de noi rezervoare, cu 18 baraje mici, medii și mari aflate în lucru, la un cost estimat de peste 1.000 de miliarde de rupii. WWF-Pakistan testează soluții bazate pe natură, precum zonele umede flotante pentru tratarea apelor reziduale, instalate în 15 locații din Punjab. Pentru România, situația Pakistanului reprezintă un avertisment indirect: dependența de un singur bazin hidrografic, irigațiile ineficiente și lipsa investițiilor în infrastructura de apă sunt vulnerabilități comune.
