12.6 C
București
luni, 20 mai, 2024

Fondul Mondial pentru Natură: ”Zimbrul nu este doar o specie-simbol, ci și un indicator al sănătății ecosistemelor”

WWF România a reamintit care sunt obiectivele principale ale proiectului LIFE with Bison

Fondul Mondial pentru Natură (WWF România) a precizat că unul din obiectivele principale ale proiectului LIFE with Bison are ca scop stabilirea unui cadru general pentru conservarea și gestionarea zimbrului la nivel de țară, rezultând în elaborarea unei strategii naționale și a unui plan de acțiune pentru conservarea speciei.

Fondul Mondial pentru Natură: ”Politicile publice nepotrivite, confuzia privind statutul juridic al speciei, precum și alte provocări, cum ar fi fragmentarea populației din România în 3 situri diferite, pun în pericol eforturile de reintroducere a zimbrilor în sălbăticie”

Lucrăm împreună cu partenerii de la Rewilding Europe, Rewilding Romania, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică și Resurse Montane, autoritățile locale și naționale și cu organizațiile implicate în gestionarea celorlalte populații de zimbri din Făgăraș și Vânători-Neamț pentru a dezvolta o strategie națională și un plan de acțiune care să abordeze și să soluționeze aceste provocări”, se arată în comunicatul publicat astăzi, 9 mai, de organizația pentru protecția mediului din România.

De ce este important?

WWF România a punctiat că reintroducerea unei specii în fosta ei arie de răspândire este un instrument din ce în ce mai important utilizat de către organizațiile de conservare din întreaga lume pentru a contracara pierderea biodiversității și impactul schimbărilor climatice.

Zimbrul nu este doar o specie-simbol, ci și un indicator al sănătății ecosistemelor. Protejându-i statutul, habitatul și populația, contribuim la menținerea echilibrului natural și la conservarea biodiversității din România”, a conclus Fondul Mondial pentru Natură (WWF România).

spot_img
Latest news
știri