-0.1 C
București
vineri, 27 decembrie, 2024

Liliecii au o viaţă socială complexă, împart hrana şi menţin în mod activ prieteniile

Liliecii sunt o specie protejată care joacă un rol vital în multe ecosisteme prin controlul populaţiilor de insecte

Liliecii au o viaţă socială complexă, împart hrana şi menţin în mod activ prieteniile, susţin cercetătorii citaţi de BBC.

Un proiect al Universităţii din Chester a monitorizat 10 cuiburi diferite de lilieci din nordul Ţării Galilor.

Potrivit sursei citate, oamenii de ştiinţă dezvoltă în prezent dispozitive de urmărire ultralight şi autoalimentate, deoarece GPS-urile existente pot fi prea grele pentru mamiferele zburătoare.

Noua nanotehnologie în curs de dezvoltare este capabilă să monitorizeze de la distanţă mişcările în timp real ale liliecilor individuali şi se speră că va îmbunătăţi urmărirea animalelor cu corpuri mici din întreaga lume

Dispozitivele noastre portabile vor permite pentru prima dată cuantificarea fiabilă a mişcărilor, comportamentului şi a reţelelor sociale ale liliecilor individuali cu corp mic”, a declarat doctorul Christina Stanley, anunță Ziarul de Iași.

Echipa de cercetători spune că liliecii sunt o specie protejată care joacă un rol vital în multe ecosisteme prin controlul populaţiilor de insecte, polenizarea plantelor şi dispersarea seminţelor.

Liliecii sunt expuşi unui risc ridicat din cauza poluării sonore şi luminoase

Dar se spune că aceştia sunt expuşi unui risc ridicat din cauza poluării sonore şi luminoase care le poate afecta capacitatea de a căuta hrană.

Profesorul Smith a declarat că acest studiu reprezintă ”o lucrare revoluţionară pentru a înţelege mai bine nevoile vieţii sălbatice din jurul nostru”.

Studiul, care este finanţat de Leverhulme Trust, este subiectul unei discuţii gratuite care va avea loc la Chester Town Hall, în cadrul Festivalului de idei al Universităţii din Chester, mai transmite sursa citată.

spot_img
Latest news
știri