1.5 C
București
miercuri, 27 noiembrie, 2024

UE lansează cea mai mare campanie antiviteză din lume

Rețeaua de poliție rutieră coordonează verificări masive în toate statele membre pentru a reduce decesele rutiere, în contextul în care puține țări sunt pe cale să atingă obiectivul UE de reducere cu 50% a mortalității până în 2030

UE desfășoară, săptămâna aceasta, o amplă campanie împotriva depășirii limitelor de viteză în trafic, titrează Biziday.

Roadpol, rețeaua de poliție rutieră a Uniunii Europene, inițiază până pe 11 august, campania anuală antiviteză, despre care spune că este cea mai mare din lume, ”având în vedere numărul total al autorităților implicate și cel al șoferilor verificați”.

Pe parcursul acesteia, autoritățile din toate statele membre ale Uniunii Europene fac verificări de siguranță rutieră, în special în ceea ce privește respectarea limitei de viteză, pentru a preveni decesele rutiere.

În 2023, rețeaua de poliție rutieră a UE a raportat peste 650 de mii de încălcări ale limitei de viteză

Anul trecut, Roadpol a raportat peste 650 de mii de încălcări ale limitei de viteză în timpul campaniei sale.

În 2018, Uniunea Europeană a promis că va reduce numărul deceselor în accidente rutiere cu 50%, până în 2030, dar puține țări membre sunt pe cale să atingă acest obiectiv.

Anul trecut, bilanțul a scăzut cu doar 1%, iar România a fost depășită de Bulgaria în privința numărului de persoane decedate, raportat la un milion de locuitori, potrivit Comisiei Europene.

Dacă în România, raportul a fost de 81 la un milion, în țara vecină a fost de 82 la un milion.

spot_img
Latest news
știri