O pădure poate rămâne verde pe hartă și poate continua să fie clasificată drept pădure, deși în interior funcționează mult mai slab decât înainte. Arborii există, dar solul, biodiversitatea, stocarea carbonului sau rezistența la secetă pot fi deja afectate.
Păduri degradate la nivel global ocupă peste 460 de milioane de hectare, potrivit celei mai recente evaluări FAO. The State of the World’s Forests 2026 arată că alte 489 de milioane de hectare de pădure au fost pierdute prin defrișare între 1990 și 2025.
Cele două cifre măsoară fenomene diferite. Defrișarea înseamnă pierderea pădurii și schimbarea utilizării terenului. Degradarea descrie păduri care există încă, dar și-au pierdut o parte din structură și funcții.
Păduri degradate la nivel global nu înseamnă păduri dispărute
Diferența dintre degradare și defrișare schimbă modul în care trebuie citite statisticile forestiere.
O pădure degradată poate pierde arbori bătrâni, specii sensibile, lemn mort, umiditate, materie organică din sol sau conectivitate. Suprafața oficială poate rămâne aceeași, în timp ce ecosistemul devine mai simplu și mai vulnerabil.
De ce contează degradarea dacă pădurea încă există? Pentru că un hectar de pădure nu are aceeași valoare ecologică în orice stare. Structura, diversitatea, vârsta arborilor, solul și continuitatea habitatului decid ce funcții poate susține.
Acest lucru devine important mai ales în contextul secetei și al temperaturilor extreme. Pădurile naturale au demonstrat o rezistență mai bună la combinația dintre secetă și caniculă decât plantațiile simplificate, ceea ce arată că numărul de arbori nu descrie singur reziliența unui ecosistem.
1,56 miliarde de hectare de teren sunt degradate
Problema forestieră face parte dintr-un fenomen mult mai larg. FAO estimează că 1,56 miliarde de hectare de teren sunt degradate la nivel mondial, iar 460 de milioane de hectare sunt terenuri forestiere.
Printre factorii enumerați de organizație se află schimbările climatice, creșterea populației, urbanizarea, dezvoltarea infrastructurii, schimbarea utilizării terenurilor și cererea tot mai mare de resurse și energie.
Degradarea terenului nu produce o singură consecință. Poate reduce productivitatea, capacitatea de retenție a apei, stocarea carbonului și rezistența ecosistemelor la incendii sau secetă.
Pentru păduri, pierderea funcțiilor poate apărea înaintea pierderii suprafeței. Tocmai de aceea, o statistică bazată numai pe hectare împădurite poate masca deteriorarea.
Restaurarea nu înseamnă doar plantarea de copaci
FAO plasează restaurarea în centrul raportului din 2026, dar definește procesul mai larg decât plantarea de puieți.
În unele ecosisteme, soluția poate însemna regenerare naturală. În altele, agroforesterie, refacerea solului, controlul presiunilor sau combinații de intervenții. O savană, o mangrovă și o pădure montană nu pot fi restaurate după aceeași rețetă.
Această distincție contează și pentru evaluarea rezultatelor. Numărul de puieți plantați măsoară activitatea dintr-o zi sau dintr-un sezon. Supraviețuirea arborilor, revenirea speciilor, refacerea solului și recâștigarea funcțiilor ecologice măsoară rezultatul.
91 de țări și teritorii au raportat angajamente cantitative pentru restaurarea a peste 190 de milioane de hectare de pădure. În paralel, alte sisteme internaționale urmăresc suprafețe aflate deja în procese de restaurare. Cifrele nu trebuie adunate automat, deoarece definițiile și grupurile de țări nu sunt identice.
Ce înseamnă cifra pentru România
Pentru România, diferența dintre suprafață și calitate este esențială. Dezbaterea publică se concentrează frecvent pe hectare tăiate, hectare împădurite și suprafața forestieră totală.
Aceste date sunt necesare, dar nu sunt suficiente. Două suprafețe egale pot avea valori ecologice radical diferite dacă una este o pădure matură, diversă și conectată, iar cealaltă este o plantație tânără, uniformă și fragmentată.
Același principiu se aplică restaurării. Un hectar plantat nu este automat un hectar restaurat. Supraviețuirea, diversitatea și refacerea funcțiilor trebuie urmărite în timp.
Peste 460 de milioane de hectare de pădure degradată reprezintă astfel o statistică mai greu de observat decât defrișarea. Când pădurea dispare, lipsa se vede. Când se degradează, verdele poate rămâne mult timp după ce ecosistemul a început să piardă ceea ce îl făcea funcțional.
