Începând cu data de 7 aprilie, Mocănița sibiană a reintrat în funcțiune pentru un nou sezon turistic.
”Ca să fie treaba treabă, am inaugurat prima zi de curse cu Mocănița de pe acest an cu o plăcuță unică. Vă așteptăm cu drag la Mocănița de pe Valea Hârtibaciului să ne plimbăm ”De aici până dincolo și îndărăt”, au anunțat pe pagina de Facebook reprezentanții Asociației Prietenii Mocăniței”, inițiatorii acestui proiect.
La fiecare sfârșit de săptămână, doritorii au la dispoziție câte două curse cu Mocănița
Pentru persoanele interesate de o aventură prin Valea Verde din Țara Sașilor, renumită pentru colinele și satele sale săsești, presărate cu fortificații și biserici medievale, se vor organiza câte două curse pe zi în fiecare duminică, cu plecare din Gara Cornățel.
Traseul dintre Cornățel și Hosman are o lungime de șapte kilometri, iar călătoria dus-întors durează mai bine de o oră și jumătate.
Biletele (30 de lei/adult și 20 de lei/copil) pot fi achiziționate inclusiv online
Locomotiva pe abur va fi disponibilă doar pentru evenimente dedicate ce vor fi anunțate din timp pe site-ul Mocăniței, primele curse de acest gen fiind organizate chiar în Minivacanța de Paște și 1 Mai.
În vara anului trecut, a fost pus în circulație și un nou vagon, primul românesc din garnitura mocăniței hârtibăcene, salvat în ultima clipă de la tăiere, după ce s-a început restaurarea lui în urmă cu aproximativ un deceniu și jumătate.