În câmpiile aride din estul Etiopiei, generații de păstori au supraviețuit prin mobilitate și solidaritate. Atunci când pășunile se uscau într-o zonă, familiile își mutau turmele spre terenuri mai verzi. Atunci când cineva pierdea animale, vecinii ofereau vite pentru a ajuta la reconstrucția efectivelor. Acest sistem, cunoscut sub numele de Gergar, a funcționat secole la rând ca o formă de asigurare socială indigenă. Astăzi însă, seceta Etiopia pastori o transformă într-o criză fără precedent. Schimbările climatice erodează rețeaua de supraviețuire colectivă din regiunea Somali a Etiopiei, iar comunitățile pastorale se confruntă cu un colaps al modului lor de viață.
Seceta Etiopia pastori și dispariția destinațiilor de migrație
Mohamoud Sulub are 50 de ani și trăiește în satul Guuyow, districtul Kebribeyah. El crește 40 de capre și oi, cinci vaci și șase cămile. În trecut, în perioadele de secetă, el își muta animalele spre zone cu pășune. Astăzi, această strategie nu mai funcționează. „Pământul este în întregime secetă”, a declarat el pentru Mongabay. De aceea, nu mai există destinații viabile pentru migrație. Tiparele tradiționale de mobilitate au devenit inutile, deoarece seceta afectează simultan regiuni întregi. Un studiu recent citat de Mongabay arată că precipitațiile au devenit tot mai imprevizibile. Prin urmare, planificarea deplasărilor și susținerea efectivelor sunt imposibile. În plus, sezonul de ploi din primăvara anului 2025 și cel din toamna aceluiași an au fost ambele sub medie. Ca urmare, deficitele severe de apă și pășune s-au extins în zonele Afder, Dawa și Liben.
Gergar se prăbușește când toți suferă deodată
Sistemul clanului somalez este construit pe reguli de sprijin reciproc. Mohamed Abdi, director la Institutul pentru Studii Pastorale de la Universitatea Jijiga, a explicat pentru Mongabay mecanismul tradițional. În trecut, atunci când oamenii pierdeau animale, ceilalți îi ajutau. Familiile se deplasau spre rudele din alte zone ale clanului. Acestea împărțeau apa și pășunea cu cei aflați în dificultate. Însă atunci când seceta Etiopia pastori lovește toate comunitățile deodată, nu mai rămâne nimeni care să ofere ajutor. Prin urmare, Gergar, sistemul de redistribuire a animalelor, se destramă. De asemenea, pășunatul comunal cedează pe măsură ce fiecare gospodărie luptă să își mențină propria turmă. Cercetătorii avertizează că actul de a împărți nu poate fi restaurat prin politici publice. Aceasta deoarece solidaritatea depinde de condiții pe care schimbările climatice le erodează în mod constant.
De la 100 de vite la 12 — anatomia unui colaps pastoral
Abdi Ahmed are peste 60 de ani și 19 copii. El și-a pierdut cea mai mare parte a turmei în seceta istorică din 2021. Timp de 14 luni consecutive nu a plouat. Din peste 100 de capete de vite, i-au mai rămas doar 12. „Am obținut tot de la ele: lapte, carne și bani ori de câte ori aveam nevoie”, a declarat el pentru Mongabay. „Dar totul se prăbușește acum.” Ahmed Kilas, un alt păstor de 60 de ani din satul Lebeshak, a pierdut toate animalele cu excepția a două. Seceta din Cornul Africii din perioada 2020–2022 a fost raportată de FAO drept cea mai gravă din ultimii 40 de ani. Ea a afectat peste 36,1 milioane de persoane în Etiopia, Somalia și Kenya. În regiunea Somali a Etiopiei, aproximativ 3,5 milioane de păstori, adică 55% din populație, și-au văzut mijloacele de trai grav amenințate. De asemenea, organizația World Weather Attribution a confirmat că schimbările climatice au amplificat severitatea acestei secete.
Foștii păstori devin muncitori zilieri în orașele Etiopiei
Forțați de circumstanțe, mulți foști păstori au migrat spre orașe în căutarea unor surse alternative de venit. Ahmed Mohammed are 38 de ani și este originar din districtul Kebribeyah. El lucrează acum ca zilier pe un șantier de construcții din Jijiga, capitala regiunii Somali. „Am pășit într-o viață pe care nu mi-am imaginat-o niciodată”, a declarat el pentru Mongabay. Cu toate acestea, foștii păstori spun că veniturile din noile ocupații sunt mai mici decât cele obținute anterior din vânzarea animalelor. În plus, condițiile de muncă urbane sunt considerabil mai dure. Unele familii și-au trimis copiii să lucreze ca ciobani pentru gospodării care mai au animale. În schimb, aceste familii le oferă vite pentru a reîncepe de la zero. Cercetătorii de la Alliance Bioversity International-CIAT sugerează combinarea cunoștințelor tradiționale cu platforme tehnologice. Acestea ar monitoriza nivelul apei în punctele de adăpare și ar ajuta păstorii să ia decizii mai informate privind migrația.
Pentru România, situația pastorilor etiopieni nu este doar o poveste îndepărtată. Comunitățile de crescători de animale din Dobrogea și Bărăgan se confruntă cu secete recurente care afectează pășunile și sursele de apă. Mecanismul de eroziune este similar: atunci când resursa devine insuficientă pentru toți, solidaritatea comunitară cedează. Prin urmare, familiile se retrag în strategii individuale de supraviețuire.
