11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

„Cel mai ambițios proiect de hidrogen din Europa, de până acum,” construit în Suedia 

Instalația de 600 MW va produce 240 de tone de hidrogen verde pe zi

Trei companii își unesc forțele pentru a livra ceea ce specialiștii consideră că va fi cel mai ambițios proiect de hidrogen verde din Europa, raportează Energy Live News.

Fabrica va fi amplasată în Söderhamn, Suedia. Ea este rezultatul unei colaborări între companiile din domeniul energetic ABB, Lhyfe și Skyborn.

SouthH2Port va avea o capacitate de 600 MW. Ea va produce aproape 240 de tone de hidrogen, zilnic. Fabrica va utiliza 1 GW -ul de electricitate produs de parcul eolian Skyborn, din apropiere.

Reprezentanții industriei energetice suedeze fac eforturi concertate pentru a ajuta Suedia să își atingă obiectivele privind mediul

Proiectul a fost construit pentru a contribui la atingerea obiectivului zero net al Suediei pentru 2045. Acesta va  produce hidrogen curat pentru producția „din aval,” combustibili sustenabili pentru aviație și amoniac.

Taia Kronborg, co-fondator la Lhyfe, a declarat: „Experienta Skyborn în domeniul energiei eoliene offshore, expertiza Lhyfe în producția de hidrogen din surse regenerabile, împreună cu expertiza tehnologică a ABB, creează noi oportunități pentru a permite soluții Power-to-X legate de producția de hidrogen din surse regenerabile la scară. ”

Președintele Skyborn, Achim Berge Olsen, a adăugat: „Aceasta este în mod clar o mișcare strategică pentru proiect și credem că colaborarea ne va permite să ne accelerăm ambițiile mari pentru regiune”.

„Hidrogenul joacă un rol crucial în atingerea obiectivelor climatice ale lumii atunci când vine vorba de decarbonizarea sectoarelor industriale și de transport”, a declarat Brandon Spencer, președintele ABB Energy Industries.

Latest news
știri