4.5 C
București
joi, 28 noiembrie, 2024

În următorii 12 ani, România va fi obligată să deturneze de la groapa de gunoi 90% din cantitatea de deșeuri produsă anual

Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului

În următorii 12 ani, România va avea obligația de a deturna de la groapa de gunoi 90% din cantitatea de aproximativ 6 milioane de deșeuri produsă anual la nivel național.

Potrivit anunțului făcut de Ministrul Mediului, Mircea Fechet, este important să fie atinse obiectivele pe termen lung, pentru că în 2035 întreaga Românie va trebui să devieze de la depozitare mai mult de 90% din întreaga cantitate de deşeuri generată.

Programul ”Reciclăm în România” valorează 10 milioane de lei

La finalul conferinţei ”Reciclăm în România” desfăşurată în judeţul Prahova, ministrul Mediului a subliniat că, pe lângă programul ”Reciclăm în România”, care valorează 10 milioane de lei şi care este finanţat prin Fondul de Mediu, ţara noastră are şi alte programe privind conştientizarea şi informarea cu privire la importanţa reciclării, unul dintre acestea fiind finanţarea Săptămânii Verzi în şcoli.

Mircea Fechet a precizat că taxa pe plastic este ”un instrument introdus de Comisia Europeană de doi ani de zile”

Această taxă poate, în egală măsură, fi considerată o sancţiune. Cu toate acestea, România nu plăteşte alte amenzi sau sancţiuni pentru nerespectarea unor prevederi de mediu.

Ministrul a amintit că, în toamna acestui an, se va finaliza un proces la Curtea Europeană de Justiţie, în care statul român este parte, pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile de a ecologiza peste 30 de depozite de deşeuri municipale sau industriale, el amintind că există riscul ca România să fie condamnată la plata unei sume forfetare.

spot_img
Latest news
știri