22.1 C
București
duminică, 19 mai, 2024

Pe 10 august este sărbătorită Ziua Mondială a Leului: un omagiu pentru Regele Junglei, dar și un manifest pentru protecția acestei specii

Încă din anul 2013, doi soți au atras atenția asupra scăderii populațiilor leilor, asupra vânătorii ilegale și asupra pierderii habitatului. În parteneriat cu National Geographic, cei doi au fondat Inițiativa Big Cat, continuând lupta pentru salvarea acestor feline

Leul este adesea supranumit ”Regele Junglei” în întreaga lume, dar puțini știu că acestă superbă felină se confruntă cu numeroase amenințări, printre care se numără pierderea habitatului, defrișările, vânătoarea ilegală sau schimbările climatice.

În sălbăticie, rar ajunge să trăiască 8-10 ani, dar, într-un sanctuar, leul poate ajunge chiar și până la vârsta de 35 de ani.

Ziua Mondială a Leului este sărbătorită anual la nivel global pentru a crește gradul de conștientizare: deși a fost, este și rămâne Regele Junglei, leul are nevoie urgentă de protecție

Ziua de 10 august reprezintă o zi manifest care are ca scop educația și conștientizarea cu privire la provocările cu care se confruntă leii din întreaga lume.

În egală măsură, numeroase asociații care luptă pentru protecția animalelor sălbatice își unesc vocile pentru a promova eforturile de conservare, precum și pentru a sărbători aceste feline și importanța lor în ecosistemele și culturile din întreaga lume.

Ziua Mondială a Leului a fost stabilită pentru prima dată în 2013 de către Big Cat Rescue, cel mai mare sanctuar acreditat din lume dedicat leilor

De asemenea, ziua a fost co-fondată de către Dereck și Beverly Joubert, doi soți care au atras atenția asupra scăderii populațiilor de lei și amenințările cu care aceștia se confruntă în sălbăticie.

În 2009, Jouberts au contactat ”National Geographic” și au încheiat un parteneriat cu postul de televiziune pentru a crea Inițiativa Big Cat (B.C.I.).

Mai târziu, în 2013, cei doi soți au inițiat o mișcare pentru a aduce împreună atât National Geographic, cât și Inițiativa Big Cat sub o singură denumire, pentru a proteja felinele mari rămase în sălbăticie.

De atunci, Ziua Mondială a Leului este sărbătorită anual pe 10 august pentru a proteja regele junglei și pentru a celebra frumusețea și importanța acestei feline iconice.

Sanctuarul Poznan din Polonia, cu ocazia Zilei Internaționale a Leului: ”Surorile și frații leilor care trăiesc liberi sunt tot mai puțini”

Leii trăiesc în Africa și, într-un număr foarte mic, în Peninsula Indiană. Încercăm să reintroducem leii în natură, dar puține exemplare mai supraviețuiesc. Motivul este vânătoarea ilegală și faptul că există din ce în ce mai puține erbivore, unica resursă de hrană pentru lei”, au transmis angajații sanctuarului.

Asociația din Polonia găzduieşte foarte multe animale rănite, provenite din zone de război, grădini zoologice sau din circuri.

De asemenea, sanctuarul este unul atipic, iar animalele salvate trăiesc în cele mai bune condiții.

spot_img
Latest news
știri