Organizația Greenpeace a făcut public raportul ”Pe urmele adevărului – Distrugerea pădurilor naturale din Carpații României”.
Potrivit raportului, producătorii de mobilă care fabrică pentru IKEA se aprovizionează cu lemn provenit din ultimele păduri naturale ale Carpaților românești, incluzând păduri din situri protejate Natura 2000.
O nouă investigație Greenpeace publicată ieri, 10 aprilie, dezvăluie cum șapte producători ai produselor populare IKEA, precum umerașele BUMERANG, scaunele INGOLF, patul pentru bebeluși și cadrul de pat pentru copii SNIGLAR sunt legate de distrugerea pădurilor cu o mare valoare de conservare.
Cel puțin 30 de tipuri de astfel de produse ale acestor producători au fost găsite în magazine IKEA din 13 țări: Austria, Belgia, Cehia, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Israel, Marea Britanie, Polonia, România și Suedia.
Greenpeace solicită IKEA să devină parte din soluție, în loc să participe la înrăutățirea crizei climatice și a biodiversității
”Producerea de mobilă este în teorie unul dintre cele mai sustenabile moduri de folosință a lemnului, atât timp cât excludem industria de fast furniture care promovează consumul rapid de mobilier ieftin și perisabil sau producerea mobilei din lemn tăiat ilegal sau din lemn provenit din păduri cu valoare înaltă de conservare a biodiversității. Ikea trebuie să-și curețe lanțul de aprovizionare de acel lemn care în prezent provine și din distrugerea ultimelor păduri naturale din România”, a declarat Ciprian Gălușcă, Campaigner pentru păduri și viață sălbatică Greenpeace CEE.
Raportul ”Pe urmele adevărului – Distrugerea pădurilor naturale din Carpații României” a fost cercetat de către Greenpeace CEE, împreună cu alte 13 birouri Greenpeace.
Echipa de investigație a urmărit lanțul de aprovizionare, a analizat autorizațiile și imaginile satelitare ale locurilor de exploatare a pădurilor din România, la depozitele de lemn și producătorii de mobilă, până la locul în care ajung aceste produse: pe rafturile magazinelor IKEA.
S-a constatat că șapte producători se aprovizionează cu lemn din păduri cu valoare ridicată de conservare
Bazându-se pe date publice, IKEA este cel mai mare client al produselor manufacturate de către aceste companii, ceea ce implică o mare probabilitate ca acest lemn să fie transformat în mobilă IKEA.
Acest lucru este cert în cazul companiei Plimob care produce practic exclusiv pentru IKEA.
Greenpeace CEE a oferit IKEA posibilitatea de a comenta concluziile acestei investigații. IKEA nu a contestat informațiile
Greenpeace recunoaște mobilierul ca fiind o modalitate sustenabilă de a utiliza lemnul, de a stoca carbonul și de a adăuga valoare materiilor prime, dar acest lucru nu trebuie să se întâmple în timp ce sunt sacrificate cele mai valoroase păduri din punctul de vedere al biodiversității.
Carpații sunt printre cele mai importante refugii de floră și faună de pe continentul european.
Urșii bruni, lupii, râșii, caprele negre și zimbrii încă mai cutreieră aceste ținuturi, alături de mii de alte specii, inclusiv multe dintre cele care se confruntă cu extincția în Europa.
7% din pădurile românești au o vechime de peste 120 de ani
”Problema este că firmele și autoritățile doresc să evite identificarea zonelor ca fiind păduri virgine sau naturale pentru a evita restricțiile, ceea ce a dus la faptul că doar 2.4 % (1 700 km²) din pădurile Carpaților români sunt în prezent protejate împotriva exploatării forestiere. În același timp, datele oficiale sugerează că aproximativ 7% din pădurile românești au o vechime de peste 120 de ani. În conformitate cu strategia UE privind biodiversitatea, aceste păduri ar trebui să fie strict protejate”, se arată în comunicatul organizației pentru protecția mediului.
Campaigner pentru păduri și viață sălbatică Greenpeace CEE: ”Am descoperit mai mulți producători de mobilier care se aprovizionează cu lemn din păduri naturale de peste 140 ani”
”Acești parteneri Ikea produc bunuri care pot fi găsite în toată Europa, în magazinele Ikea. Pentru această distrugere, dăm vina pe autoritățile române, pentru că nu recunosc aceste păduri și nu le supun unei protecții stricte, dar vedem și o mare parte a responsabilității Ikea, să facă mai mult: trebuie să înceteze să accepte lemn din pădurile naturale. Trebuie să rămână fideli promisiunii de sustenabilitate către clienții lor”, a mai punctat Ciprian Gălușcă, Campaigner pentru păduri și viață sălbatică Greenpeace CEE.