5.9 C
București
duminică, 8 decembrie, 2024

Picturi pe gunoiul lăsat de turiști: arta care ilustrează cum suntem, ca oameni

Pictează pe absolut orice și a realizat arta care să exprime stadiul în care ne aflăm. Artista Mariah Reading este o ecologistă din Maine, New England, care și-a propus, prin lucrările sale, să ”șteargă granița dintre peisaje și gropi de gunoi”.

Pentru a promova protecția mediului, reciclarea și curățenia, artista din Statele Unite a ales să călătorească. Vizitând, a observat cum oamenii și-au făcut o reală obișnuință din a lăsa gunoaie în zone montane, plaje sau parcuri naționale din toată lumea.

Sursa foto: Vice

Imaginile superbe sunt pictate de artistă pe mizeria lăsată de către turiști, în ideea de a îi face pe aceștia să conștientizeze faptul că natura nu reprezintă un coș de gunoi.

În același timp, Reading și-a propus să chestioneze dacă noi și gunoiul nostru suntem separați de mediu sau integrați în el, precizează Vice.

A avut avantajul de a crește într-o familie cu înclinații artistice și afirmă că mereu i-a plăcut să picteze peisaje. De asemenea, Mariah Reading susține și că a fost influențată de pictorii impresioniști. Cu toate acestea, arta a devenit, în timp, un semnal de alarmă în ceea ce privește distrugerea mediului înconjurător.

Sursa foto: Vice

”Pictez gunoiul pe loc, chiar în zona în care îl găsesc”

În ultimul an de la școala de artă a început să îmbine și elemente ecologiste în arta ei, mai arată sursa citată.

Introducând ecologia în artă, la scurt timp după absolvire, Reading a început să călătorească prin cele mai frumoase locuri din lume: nu doar de dragul turismului și nu doar pentru inspirație.

Artista americană călătorește și pentru a strânge gunoiul lăsat în urmă de către oameni: pet-uri, articole de vestimentație, jucării stricate, anvelope, cutii de conserve sau șlapi – toate acestea sunt ”uitate” de turiști în zone superbe.

Sursa foto: Vice

De obicei am cu mine un rucsac în care car toate materialele. Pictez gunoiul pe loc, chiar în zona în care îl găsesc, pentru că asta îmi permite să folosesc în arta mea culoare și dinamica unui loc.”

Uneori, dacă e prea frig afară sau plouă, fotografiază locul și reproduce peisajul într-un studio. Uneori caută materiale și în centrele de reciclare sau își folosește propriile sticle de apă sau ambalaje de mâncare.

Până acum, Reading a călătorit până în Hawaii și Arctica și a inițiat campanii de curățare în comunitățile locale. De obicei își lua joburi part-time la cafenele și restaurante din zonă. Acum găzduiește ateliere eco la care invită comunitatea să picteze gunoaie împreună cu ea, mai arată publicația.

Sursa foto: Vice

Arta: mai puternică decât orice altă statistică despre schimbările climatice

Cel mai inspirațional loc în care am fost până acum a fost Parcul Național Denali din Alaska, a zis ea. Provin dintr-un climat temperat din Maine și mi s-a părut incredibil climatul de tundră, cu flori sălbatice și urși.

De asemenea, pictorița a ajuns și în Antarctica: ”Uiți de încălzirea globală când ești în zone temperate, dar realizezi ce rapid se petrece dacă mergi la Polul Nord sau Sud. Acolo vezi cum se topește gheața și cum animalele își pierd casa. Arta e un mediu puternic care le permite privitorilor să se conecteze și să se implice. Nicio statistică despre schimbările climatice nu poate face asta.

spot_img
Latest news
știri