Tanczos Barna: ”Meseria de pădurar este periculoasă”

Tanczos Barna a vorbit la Digi24 despre proiectul de lege care prevede majorarea pedepselor pentru violență împotriva pădurarilor.

Ministrul Mediului a precizat că decizia de a depune proiectul de lege a fost luată împreună cu reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură – Silva, în cadrul întâlnirii din 21 aprilie.

Mai mult acesta a precizat că speră ca, prin includerea pădurarilor în aceași categorie cu polițiștii și jandarmii, numărul atacurilor împotriva lor să scadă.

Ministrul a discutat cu confederația sidicatelor Silva despre siguranța pădurarilor, arată Digi 24. De asemenea, acesta a menționat că una din soluțiile propuse a fost ridicarea la rang de autoritate de pază, de protecție a pădurarului, în ceea ce privește pedepsele care se aplică persoanelor care atacă personalul silvic.

Am promis reprezentanților sindicatelor că personal voi depune acest demers legislativ, astfel încât pedeapsa să fie majorată și personalul silvic să fie încadrat în aceeași categorie cu poliția și jandarmeria – este cel puțin la fel de importantă activitatea pe care o desfășoară”, a declarat ministrul Mediului miercuri, la Digi24.

”Aceste întâlniri cu hoții de lemne au loc în zone izolate, unde pădurarul este singur”

Legea trebuie să-i apere pe pădurari, iar ministrul a concluzionat că această meserie este una periculoasă:

Pericolele sunt foarte mari. De obicei, aceste întâlniri cu hoții de lemne au loc în zone izolate, unde pădurarul este singur sau sunt relativ puține persoane în zonă, tocmai de aceea atacurile sunt mult mai probabile decât în oraș. Majorarea pedepselor în caz de ultraj poate să fie o soluție și poate să reducă acele acțiuni de ultraj ca număr și ca gravitate”.

De asemenea, pădurarii vor fi dotați cu arme, pentru a se putea apăra în caz de atac, mai precizează sursa citată.

Am discutat cu conducerea Romsilva pentru dotarea personalului silvic cu armament acolo unde se solicită. Am gasit surse de finanțare”, a mai precizat ministrul.

Stirea Verde
Stirea Verdehttps://StireaVerde.ro
Știrea Verde urmărește și explică, pe înțelesul tuturor, subiectele care ne influențează direct viața: mediu, sănătate, climă, energie, animale și politici publice. Caută dincolo de comunicatul oficial, verifică informațiile și pune întrebările incomode atunci când interesul public o cere. Pentru că, dincolo de statistici și instituții, fiecare știre despre mediu este, în cele din urmă, o știre despre oameni.
Latest news
știri