9 C
București
miercuri, 18 decembrie, 2024

Consumul excesiv de zahăr: o dependență care duce la obezitate, hiperactivitate și probleme de memorie

Copiii care consumă prea mult zahăr sunt supuși unui risc mai mare de a deveni obezi, hiperactivi și cu deficiențe cognitive, spun rezultatele unui nou studiu condus de QUT și publicat de Frontiers in Neuroscience.

Unul dintre autorii principali ai studiului, profesorul la QUT, Selena Bartlett, spune că mulți copii, adolescenți și adulți din peste 60 de țări, inclusiv Australia, consumă de patru ori mai mult zahăr decât recomandă Organizația Mondială a Sănătății, precizează Science Daily.

Consumul excesiv de zahăr: nu duce doar la obezitate, dar poate afecta și memoria

Acesta a mai adăugat că dovezile recente arată că obezitatea și comportamentele impulsive cauzate de obiceiurile dietetice slabe duc la un consum suplimentar excesiv de alimente și băuturi procesate. Cu toate acestea, efectele pe termen lung asupra proceselor cognitive și hiperactivitatea de la consumul excesiv de zahăr, începând cu adolescența, nu sunt cunoscute.

Studiul a constatat că, dacă zahărul este consumat pe termen lung, pe lângă creșterea în greutate, intervine și o stimulare anormală și excesivă a sistemului nervos ca răspuns la noutate. De asemenea, modifică atât memoria episodică, cât și memoria spațială. Aceste rezultate sunt ca cele raportate în tulburările de deficit de atenție și hiperactivitate.

Supra-consumul de zahăr pe termen lung, care începe de la o vârstă fragedă și apare mai frecvent în dieta occidentală duce la un risc crescut de a dezvolta hiperactivitate persistentă și deficite neurocognitive la vârsta adultă.

”Oamenii consumă alimente dulci pentru a regla echilibrul energetic, dar și pentru plăcere și confort”

Profesorul Bartlett a spus că, în timp ce conceptul „dependenței de zahăr” și clasificarea zahărului ca substanță de abuz erau încă dezbătute, există dovezi tot mai mari de suprapunere în circuitele cerebrale și căile de semnalizare moleculară implicate în consumul de zahăr și abuzul de droguri.

Consumul excesiv de alimente și băuturi bogate în zahăr este responsabil pentru ”epidemia” crescută de obezitate. Diverse asocieri între deficitele de atenție / tulburări de hiperactivitate și supraponderabilitatea sau obezitatea au fost, de asemenea, dezvăluite.

Dacă le cumulăm, aceste date sugerează că obezitatea indusă de zahăr poate participa la dezvoltarea patogeniei simptomelor asemănătoare ADHD din țările occidentale.

La copii, consumul ridicat de alimente dulci se corelează cu hiperactivitatea. În ceea ce privește adulții, excesul de zahăr duce la neatenție și impulsivitate.

spot_img
Latest news
știri