1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie, 2024

Orașul Iași a devenit primul oraș din România certificat în conformitate cu sistemul European Energy Award

Municipiul Iași a devenit primul oraș din țara noastră certificat în conformitate cu sistemul European Energy Award, lansat pentru prima dată în Elveția sub numele de Energiestadt, conform unui comunicat de presă publicat de Primăria Municipiului Iași pe propria pagină de Facebook.

Acest lucru a fost posibil ca urmare a două proiecte dezvoltate și implementate de către Romania Green Building Council, fiind vorba despre „Instituționalizarea European Energy Award în România”, realizat prin Programul de Cooperare dintre Elveția și România, care a contribuit la reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse. În același timp, cel de-al doilea proiect care vizează armonizarea European Energy Award cu alte sisteme de evaluare a comunităților a fost realizat prin programul European CoME EASY.

Certificatul de „comunitate sustenabilă” în domeniul eficienței energetice a fost decernat în ziua de luni, 12 aprilie 2021, la ora 10:30, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu. Premiul a fost oferit chiar de către Excelența Sa Arthur Mattli, ambasadorul Confederației Elvețiene în România.

„Sperăm ca prin acest titlu să ne obligăm și mai mult să rămânem o comunitate sustenabilă”, a afirmat primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica.

Oficialul elvețian urmează să aibă și o întrevedere cu edilul orașului Iași, ocazie cu care vor fi prezentate un scurt bilanț al cooperărilor cu ambasada, dar și o prezentare a proiectelor pentru viitorul apropiat. Imediat după ceremonie, oficialii s-au deplasat la intrarea în oraș, din zona Păcurari, unde a fost dezvelit și indicatorul de Comunitate Sustenabilă.

O vizită la sediul Companiei de Transport în Comun Iași urmează să fie făcută de către Excelența Sa Arthur Mattli, avându-l alături și pe Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași. Compania de Transport în Comun Iași a avut, de-a lungul timpului, o colaborare excelentă cu o serie de parteneri din Elveția și nu numai.

Acordarea acestui premiu confirmă eforturile comunității locale de a implementa măsurile din Planul de Acțiune pentru Eficiență Energetică și constituie baza unui concept integrat al pachetelor de proiecte care au ca obiect creșterea eficienței energetice pe toate componentele, și anume iluminat public, transport local, sistem de încălzire centralizat și servicii de gospodărire locală, se mai arată în comunicatul emis de Primăria Municipiului Iași.

Fotografie de thumbnail via Unsplash / Vlad Hilitanu

spot_img
Latest news
știri