O uzină care prelucra cupru în Statele Unite, acum mai bine de un secol, a lăsat urme chimice la mii de kilometri distanță. Particulele toxice au traversat atmosfera și au ajuns până în regiunile înghețate ale Arcticii, unde au rămas conservate în straturile succesive de zăpadă.
Poluarea cu arsenic provenită din complexul metalurgic Anaconda, din statul american Montana, a fost identificată în probe de gheață arctică. O cercetare publicată pe 10 noiembrie 2026 în Nature Sustainability arată că nivelurile unor metale toxice au crescut de până la 15 ori în intervalul 1884–1918. Modelările indică și posibila expunere a milioane de persoane din America de Nord la concentrații ridicate de arsenic.
Poluarea cu arsenic a traversat America de Nord și a ajuns în Arctica
La sfârșitul secolului al XIX-lea, dezvoltarea industriei metalurgice a determinat creșterea puternică a emisiilor atmosferice.
Topirea minereurilor pentru extragerea cuprului putea elibera arsenic, plumb și alte substanțe toxice, transportate ulterior prin atmosferă.
O parte dintre particule au ajuns în regiunile arctice, unde precipitațiile le-au depus pe suprafața gheții.
Acumularea anuală a zăpezii a conservat urmele chimice ale poluării industriale.
O echipă internațională coordonată de Joseph McConnell și Nathan Chellman, de la Desert Research Institute, a analizat zece carote de gheață prelevate din Groenlanda, nordul Canadei și Arctica rusă.
Carotele sunt coloane cilindrice extrase din masa de gheață. Straturile lor păstrează informații despre compoziția atmosferei din perioade istorice diferite.
Analizele au identificat creșteri importante ale concentrațiilor de arsenic și ale altor metale în perioada industrializării accelerate.
Între 1884 și 1918, unele valori au ajuns de până la 15 ori mai mari decât nivelurile de referință.
Prin combinarea măsurătorilor chimice cu modele de transport atmosferic și date istorice despre producția industrială, autorii au identificat complexul Anaconda drept principala sursă probabilă a episodului de poluare.
Rezultatele oferă o demonstrație a capacității poluanților industriali de a traversa distanțe continentale.
Cantitățile estimate: 11.000 de tone de arsenic emise anual
Complexul Anaconda a fost unul dintre marii producători de cupru ai epocii industriale.
În perioada de activitate intensă, instalațiile metalurgice au eliberat cantități importante de substanțe asociate procesării minereurilor.
Autorii estimează că, în cele două decenii de producție maximă analizate, emisiile anuale ale complexului au ajuns la aproximativ 11.000 de tone de arsenic și 4.400 de tone de plumb.
Aceste cantități sunt rezultate ale reconstrucției științifice, nu valori provenite din monitorizarea directă și continuă a emisiilor din acea perioadă.
Instrumentele moderne de măsurare și sistemele actuale de raportare nu existau în forma cunoscută astăzi.
De aceea, cercetarea a combinat mai multe categorii de dovezi: concentrațiile din gheață, istoricul producției de cupru, caracteristicile metalelor și simulările circulației atmosferice.
Potrivirea temporală dintre activitatea industrială și evoluția poluanților a contribuit la identificarea sursei dominante.
Totuși, atribuirea nu înseamnă că fiecare particulă toxică înregistrată în Arctica provenea exclusiv de la Anaconda.
Au existat și alte surse industriale în America de Nord și în restul lumii.
Rezultatul este relevant deoarece arată că o instalație industrială poate produce o amprentă atmosferică detectabilă la scară continentală.
Milioane de oameni ar fi putut fi expuși. Ce se poate demonstra despre sănătate
Arsenicul este o substanță toxică, iar expunerea cronică la anumite forme și concentrații poate avea consecințe grave asupra sănătății.
În cazul plumbului, expunerea este asociată cu efecte neurologice și cu alte probleme de sănătate, în special pentru copii.
Dar identificarea poluanților în gheață nu dovedește automat producerea unor îmbolnăviri în populația din perioada analizată.
Ce arată, concret, cercetarea despre expunerea umană?
Modelele atmosferice sugerează că milioane de persoane din America de Nord ar fi putut respira aer cu concentrații de arsenic semnificativ mai ridicate decât nivelurile moderne.
Estimările discutate de specialiști indică, pentru intervalul 1898–1918, concentrații atmosferice de 12 până la 60 de ori mai mari decât valorile actuale de referință din comparația realizată.
Acest rezultat trebuie interpretat în contextul metodologiei istorice și al incertitudinilor modelării.
El nu reprezintă o măsurare individuală a dozei inhalate de fiecare persoană.
Nici nu demonstrează că toate persoanele estimate ca fiind expuse au dezvoltat cancer, tulburări cognitive sau alte boli.
Autorii discută riscurile pentru sănătate prin combinarea datelor istorice cu informații epidemiologice, dar stabilirea unei relații cauzale individuale necesită dovezi suplimentare.
Prin urmare, cercetarea oferă o estimare a amplorii expunerii și a riscurilor asociate, nu un inventar al cazurilor medicale confirmate.
Filtrele industriale au redus emisiile cu 65%, dar au fost instalate târziu
Una dintre cele mai importante descoperiri privește efectul tehnologiilor de control al poluării.
După instalarea precipitatoarelor electrostatice, emisiile de metale grele asociate complexului industrial au scăzut cu aproximativ 65%, conform reconstrucției cercetătorilor.
Precipitatoarele electrostatice sunt dispozitive care utilizează câmpuri electrice pentru separarea particulelor din gazele industriale.
Ele pot împiedica evacuarea în atmosferă a unei părți importante din particulele transportate de fluxurile de gaze.
Autorii apreciază că instalarea acestor echipamente a fost întârziată cu aproximativ un deceniu, în contextul reglementării insuficiente a poluării industriale.
Scăderea emisiilor după introducerea tehnologiei reprezintă un argument important privind eficiența măsurilor de control.
Totuși, reducerea de 65% nu înseamnă eliminarea completă a poluării. O parte din emisii a continuat să ajungă în atmosferă.
Descoperirea arată și valoarea arhivelor naturale pentru investigarea unor episoade industriale despre care nu există măsurători atmosferice complete.
În România, relevanța este legată de investigarea poluării istorice din regiunile industriale și metalurgice. Datele din Arctica nu demonstrează însă existența unor concentrații similare în localitățile românești.
Pentru evaluarea contaminării istorice locale sunt necesare analize proprii ale solului, sedimentelor, apei și, unde este justificat, studii privind expunerea populației.
Aceste investigații pot identifica poluarea persistentă, chiar dacă sursele industriale și-au încetat activitatea cu mult timp în urmă.
Arhivele de gheață oferă o perspectivă diferită asupra responsabilității industriale: efectele unei activități economice pot rămâne detectabile mult după dispariția instalațiilor care le-au produs.
Uzinele își pot opri furnalele, iar documentele administrative pot dispărea. În Arctica, însă, fiecare strat de gheață poate păstra încă o parte din istoria poluării.
