Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au descoperit un mecanism fascinant prin care bebelușii din pântece pot ”comunica” cu mamele lor pentru a obține mai multe resurse alimentare, folosind genele moștenite de la tată.
Acest proces, care implică semnale hormonale transmise de placentă, creează un ”război al nutrienților” în care mama trebuie să echilibreze nevoile fătului în creștere cu sănătatea și capacitatea sa de a se reproduce pe viitor.
Placenta acționează ca un ”hub” de comunicare între mamă și făt
Aceasta joacă un rol esențial în acest mecanism, eliberând hormoni care semnalează corpul mamei să prioritizeze dezvoltarea fătului, asigurându-i glucoza și grăsimile necesare.
Unii dintre acești hormoni sunt controlați de genele ”imprintate”, care pot fi activate sau dezactivate în funcție de proveniența lor (de la mamă sau de la tată).
Bebelușii depind de metabolismul mamei
Genele paterne, cum ar fi Igf2, sunt esențiale pentru creșterea fetală, stimulând dezvoltarea fătului, în timp ce genele materne tind să limiteze această creștere, având în vedere evoluția echilibrului dintre nevoile descendenților și supraviețuirea mamei.
Când gena Igf2 este ștearsă în celulele semnalizatoare ale placentei, mama nu mai eliberează suficienți nutrienți, ceea ce duce la o restricție de creștere a fătului.
Această descoperire subliniază importanța reglării metabolismului mamei pentru a asigura dezvoltarea sănătoasă a bebelușului.
