2.6 C
București
joi, 26 decembrie, 2024

În ultimele 12 luni, au fost tăiați peste jumătate de milion de arbori din puținele păduri rămase în județul Ilfov

Asociația Mai Mult Verde se alătură platformei Centura Verde, o mișcare civică din România care luptă pentru salvarea pădurilor

Membrii Asociației Mai Mult Verde au anunțat că s-au alăturat celor peste 20 de ong-uri și grupuri civice din comunitatea platformei de mediu care au semnat manifestul pentru stoparea exploatării forestiere pădurile din Ilfov și replantarea centurii verzi din jurul Bucureștiului.

În ultimele 12 luni, au fost tăiați peste jumătate de milion de arbori din puținele păduri rămase în județul Ilfov. Asta deși trăim într-una dintre cele poluate capitale europene, iar tendința de aridizare din Bărăgan se accentuează sub impactul schimbărilor climatice. Pădurea e viață. Curăță aerul, stochează apa, oferă un adăpost pentru viața sălbatică și resurse pentru comunitățile din apropierea ei”, au transmis membrii asociației pentru protecția mediului.

Platforma Centura Verde este o mișcare civică din România care promovează protecția mediului și a drepturilor cetățenești, în contextul proiectelor de infrastructură de transport

Centura Verde a luat naștere în 2019, în contextul dezbaterilor privind construirea autostrăzii de centură a Bucureștiului, care ar fi putut avea un impact semnificativ asupra zonelor verzi și a așezărilor umane din jurul Capitalei.

La acel moment, platforma civică a lansat o petiție online pentru oprirea proiectului și pentru promovarea unor soluții alternative, mai puțin invazive.

De atunci, Centura Verde a devenit o platformă civică mai largă, care promovează protecția mediului și a drepturilor cetățenești în fața proiectelor de infrastructură de transport care ar putea avea un impact negativ asupra comunităților și a mediului înconjurător.

Obiectivele platformei civice:

  • Informarea și implicarea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor;
  • Promovarea unor soluții alternative mai sustenabile și mai puțin invazive;
  • Monitorizarea proiectelor de infrastructură pentru a preveni încălcarea drepturilor cetățenești și a normelor de protecție a mediului.

Centura Verde a colaborat cu alte mișcări și organizații civice, precum Greenpeace România, pentru a promova o abordare mai sustenabilă a dezvoltării infrastructurii de transport în România.

spot_img
Latest news
știri