5.4 C
București
luni, 9 decembrie, 2024

Elefanţii se strigă unii pe alţii cu echivalentul unui nume unic pentru fiecare individ în parte

Elefanții recunosc și răspund la numele care le este destinat

Un nou studiu bazat pe observaţiile a două turme sălbatice din Kenya precizează că elefanţii se strigă unii pe alţii cu echivalentul unui nume unic pentru fiecare individ în parte.

Studiul a fost publicat în revista ştiinţifică Nature, relatează AFP, transmite News.ro.

Acest studiu ”arată că elefanţii nu numai că folosesc o vocalizare specifică pentru fiecare individ în parte, dar şi că recunosc şi răspund la un apel care le este destinat, ignorându-le pe cele adresate altora”, a declarat principalul autor al studiului, Michael Pardo.

Elefanții pot inventa nume arbitrare pentru fiecare dintre ei

Această cercetare ”susţine ideea că elefanţii pot inventa nume arbitrare pentru fiecare dintre ei”, a continuat specialistul în comunicarea pachidermelor de la Colorado State University, citat într-un comunicat de presă. Dovada constă în înregistrările realizate de asociaţia Save the Elephants în rezervaţia Samburu şi în parcul naţional Amboseli din Kenya.

După ce le-au trecut printr-un software de analiză, au ajuns la un set de 469 de apeluri, dintre care 101 elefanţi şi-au strigat tovarăşi şi 117 au răspuns la astfel de apeluri.

Pahidermul se alătură astfel omului prin capacitatea sa de a atribui un nume arbitrar destinatarului apelului său, şi nu printr-o vocalizare imitind-o pe cea a celui din urmă.

Există alte două specii care pot imita semnătura vocală a individului pe care îl cheamă

Până în prezent, se ştie că doar două specii de animale, delfinul şi papagalul, se adresează unui semen imitând semnătura vocală a individului pe care îl cheamă.

Cercetătorii se întreabă care este originea acestei abilităţi, la o specie ai cărei strămoşi îndepărtaţi au deviat de la primate şi cetacee în urmă cu aproximativ 90 de milioane de ani.

spot_img
Latest news
știri