6.1 C
București
joi, 7 noiembrie, 2024

5 motive pentru care mâncatul în fața televizorului este un obicei nociv

Mâncatul în fața televizorului nu doar că încurajează izolarea, dar crește riscul de obezitate. Află de ce

Mâncatul în fața televizorului este un obicei foarte des întâlnit, dar, din păcate, nu este benefic pentru sănătate.

Deși poate părea o modalitate plăcută de a combina mesele cu distracția, această obicei poate avea efecte negative semnificative asupra stilului nostru de viață.

Iată cinci motive pentru care ar trebui să reconsideri această practică și să îți faci timp pentru mese mai conștiente și mai sănătoase

Supraalimentarea fără să-ți dai seama: Când mănânci în fața televizorului, ești distras și nu îți dai seama cât de mult mănânci. În loc să te concentrezi asupra semnalelor de sațietate ale corpului, ești absorbit de ce se întâmplă pe ecran. Acest obicei va duce adesea la consumul excesiv de calorii.

Alegerea alimentelor nesănătoase: Mesele în fața televizorului sunt adesea asociate cu alimente procesate. Practic, vom consuma produse bogate în sare, zahăr și grăsimi nesănătoase. Fără să te concentrezi pe calitatea alimentelor, ești mai predispus să faci alegeri nesănătoase.

Digestie slabă: Mâncatul în fața televizorului poate afecta digestia. Fără să acorzi atenție mâncării, mănânci mai repede și mesteci mai puțin. Astfel, digestia este îngreunată și poți resmiți disconfort gastric.

Ruperea legăturilor sociale: Mesele ar trebui să fie un moment de socializare cu familia sau prietenii. Mâncatul în fața televizorului încurajează izolarea. Mai mult, reduce oportunitățile de a te conecta cu cei dragi.

Creșterea riscului de obezitate: Studiile arată că obiceiul de a mânca în fața televizorului este asociat cu un risc crescut de obezitate. Consumul de alimente în timp ce ești sedentar și lipsa de atenție la porții contribuie la acumularea de kilograme în plus.

Cina în fața televizorului crește riscul de obezitate

Oamenii de știință au stabilit de mult timp că mediul în care ne desfășurăm activitățile are un impact esențial asupra alimentației noastre.

Numeroase studii demonstrează o corelație între vizionarea televizorului și un risc crescut de obezitate. Consecința se datorează în mare parte din cauza scăderii nivelului de exerciții fizice asociate cu un stil de viață sedentar.

Totodată, studiul publicat de BBC demonstrează că uitatul la televizor ar putea influența și cantitatea de mâncare pe care o consumăm.

Monique Alblas, profesor asistent în științele comunicării la Universitatea din Amsterdam, sugerează că distragerea atenției ar putea fi o explicație principală pentru tendința de a mânca mai mult în timp ce ne uităm la televizor.

Fiind captivați de un film sau de emisiunea preferată, uităm cât de mult am mâncat

Acest fenomen ar putea fi explicat prin faptul că, atunci când suntem captivați de o intrigă interesantă, atenția noastră scade. Prin urmare, vom deveni mai puțin conștienți de semnalele de sațietate ale corpului nostru. Astfel, riscul de a mânca excesiv este mai mare.

În plus, cercetările sugerează că atunci când mâncăm în fața televizorului, ne amintim mai greu ce am consumat.

Ca urmare, este posibil să subestimăm cantitatea de alimente ingerate. Mai mult, vom fi tentați să servim porții mai mari ulterior.

spot_img
Latest news
știri