Aurora boreală s-a văzut, din nou, în noaptea de 12 spre 13 septembrie 2024. Fenomenul atmosferic a fost imortalizat de pe teritoriul României de mai mulți astrofotografi.
Adrian Zota a postat o fotografie cu aurora boreală puțin înainte de miezul nopții. Culorile roșiatice au fost observate, de asemenea, și din județul Timiș.
Eduard Andrei Mociran este un alt român care a surprins fenomenul. El a fotografiat o frumoasă coloană a aurorei boreale de lângă Baia Mare.
„A fost din nou, pentru scurt timp, aurora, acum o oră (n.r. aprox. ora 23:00, 12 septembrie 2024). Inițial am pus aparatul pe nord-est și nu vedeam mai nimic, abia după vreo 10-15 minute am schimbat pe nord-vest, timp în care s-a mai estompat aurora în zona fotografiată, dar tot am prins o coloană“, a scris tânărul.
Imaginile amintesc de perioada primăverii când, în noaptea de 10 spre 11 mai, aurora boreală a putut fi observată, inclusiv cu ochiul liber, de pe întregul teritoriu al României.
Fenomenul apare în timpul furtunilor geomagnetice. Vântul solar intră în contact cu câmpul magnetic al Terrei, iar din ciocnirea particulelor încărcate electric cu atomii din straturile superioare ale atmosferei Pământului iau naștere luminile multicolore ale aurorelor polare.
De asemenea, furtunile geomagnetice pot cauza și probleme pe Terra. Dacă acestea sunt extrem de puternice, pot fi afectate echipamentele electrice și electronice.