13.2 C
București
luni, 13 octombrie, 2025

Noi scurgeri de metan ies din adâncurile Antarcticii și pun în pericol clima

Oamenii de știință descoperă fisuri active care eliberează gaz cu efect de seră într-un ritm alarmant și avertizează asupra impactului asupra vieții marine și încălzirii globale

Noi scurgeri de gaz metan curg într-un ”ritm uimitor” în zona Antarcticii, titrează Radio Eco Natura.

Gazul metan – un puternic gaz cu efect de seră – se eliberează prin fisurile de pe fundul mării din zona Antarcticii, pe măsură ce regiunea se încălzește.

Oamenii de știință au anunțat că noi scurgeri sunt descoperite într-un ”ritm alarmant”, ceea ce stârnește îngrijorări că estimările actuale privind viitoarea încălzire globală ar putea fi prea optimiste, relatează CNN.

Cercetătorii încearcă să afle cât metan ajunge din adâncuri în atmosferă

Acest gaz invizibil, nociv pentru climă, pătrunde în apă prin crăpăturile existente pe fundul oceanului, fiind adesea vizibil sub forma unui lanț de bule care urcă spre suprafață.

Totuși, cercetătorii cunosc încă puține lucruri despre aceste scurgeri subacvatice – cum se formează, cât de numeroase sunt și ce proporție din metan ajunge efectiv în atmosferă, în comparație cu cea consumată de microbii care se hrănesc cu el în mediul marin.

Scurgerile de gaz metan pot accelera încălzirea globală și afecta viața marină

Există temeri că aceste scurgeri ar putea transfera rapid metanul în atmosferă, făcându-le o sursă de poluare care încălzeşte planeta şi care nu este luată în calcul în prezent în previziunile privind schimbările climatice viitoare.

Oamenii de ştiinţă sunt, de asemenea, îngrijoraţi că metanul ar putea avea efecte în cascadă asupra vieţii marine.

Potrivit sursei citate, experții se vor întoarce în Antarctica săptămâna viitoare pentru două luni, pentru a analiza scurgerile în detaliu.

Latest news
știri