-0.9 C
București
marți, 14 ianuarie, 2025

Baia Mare este primul oraș din România care a început colectarea separată a deșeurilor textile

2 tone de deșeuri textile au fost depuse de băimăreni în recipientele speciale

Încă din data de 11 ianuarie, a avut loc prima acțiune de colectare a deșeurilor textile din municipiul Baia Mare, scrie publicația Glasul Maramureșului.

Punctele de colectare au fost amplasate în mai multe locații, iar ridicarea deșeurilor textile se va face lunar.

ADI Deșeuri Maramureș: ”2 tone de deșeuri textile au fost depuse de băimăreni în recipientele amplasate în Baia Mare în weekend-ul încheiat”

Tipurile de deșeuri acceptate sunt: haine uzate (bluze, cămăși, jachete, paltoane, fuste, pantaloni etc), perdele, draperii, cearșafuri, fețe de pernă, pături, resturi de materiale textile, încălțăminte.

Colectarea deșeurilor textile se va face lunar, următoarea acțiune fiind programată în 14-15 februarie, cu puncte de colectare în alte zone din municipiu.

Mulțumim tuturor celor care au respectat scopul pentru care au fost amplasate containerele și au depozitat doar deșeuri textile. Prin acest demers încercăm să creem cadrul care să permită devierea a cât mai multor deșeuri textile de la depozitare”, a transmis ADI Deșeuri Maramureș, potrivit sursei citate.

Reciclarea deșeurilor textile, obligatorie de la 1 ianuarie

Comisia Europeană propune responsabilitatea extinsă a producătorilor pentru textile, acoperind întregul ciclu de viață al produselor, de la proiectare la gestionarea deșeurilor.

În plus, se introduc reguli de colectare separată și cerințe de sortare a textilelor uzate.

Raportul EEA subliniază necesitatea extinderii capacităților de sortare și reciclare pentru a preveni eliminarea incorectă a textilelor.

România, care nu are încă infrastructura necesară, va construi 26 de instalații de reciclare până în 2026, cu fonduri de 220 milioane de euro.

spot_img
Latest news
știri