21.5 C
București
joi, 12 iunie, 2025

Vremea de Paști: caldă, dar capricioasă.

Jumătate din țară este sub cod galben de vânt și vijelii.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, care va fi valabilă doar astăzi până târziu în noapte, în mai bine de jumătate de țară, inclusiv Capitala. Potrivit meteorologilor, intervalul vizat este 12:00 – 23:00, iar zonele sunt: Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Transilvaniei. Specialiștii spun că  vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, chiar și averse cu caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 20 – 25 l/mp. De asemenea, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini mari, vor fi rafale de peste 90 – 100 km/h, iar pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi şi în restul teritoriului. Cât privește vremea din perioada Paștelui, specialiștii spun că se vor atinge și 22 de grade.

Vreme caldă, dar instabilă


La nivel general, în ceea ce priveşte valorile de temperatură, în această perioadă minimele termice se vor încadra între -1 grad, în estul Transilvaniei, şi 11 grade pe Litoral, iar în Bucureşti vor fi 6 grade. Pentru ziua de mâine, sâmbătă, vom avea o vreme caldă la nivelul întregii ţări în partea de sud şi est, cu maxime între 12 şi 22 de grade şi minime între -1 grad şi 11 grade. Vor fi înnorări temporar accentuate în rest, cu descărcări electrice local în nord, centru, vest şi, izolat, în rest”, a spus Radu Ilea pentru Agerpres.

Ziua de Paști cu maxime de până la 22 de grade

„În ziua de Paşti, vreme normală din punct de vedere termic în toată ţara, cu maxime între 13 şi 22 de grade, cu cele mai mari valori în nord-vest, şi minime între 5 şi 10 grade. Din acest punct de vedere, vremea va fi şi instabilă, în sensul de temporar accentuată, în vest, centru şi nord, local în sud-est. Noaptea, şi în rest, pe alocuri”, a precizat specialistul.

Latest news
știri