Din ce în ce mai mult, arhitectura modernă se traduce prin bănci cu bare metalice, țepi pe margini și garduri strategice.
În marile orașe ale lumii, inclusiv în metropole precum New York, o tendință tot mai răspândită redefinește subtil, dar profund, modul în care sunt folosite spațiile publice.
Este vorba despre arhitectura ostilă – un set de intervenții menite să descurajeze comportamente considerate indezirabile, precum dormitul pe bănci, statul prea mult într-un loc sau mersul pe skateboard.
Ordine cu prețul empatiei: orașele devin din ce în ce mai ostile cu persoanele fără adăpost, cu tinerii sau cu artiștii stradali
Bănci segmentate cu bare metalice, țepi montați pe sol sau pe marginea clădirilor, garduri care blochează zonele protejate de ploaie – toate acestea sunt exemple de infrastructură urbană care, deși invocă ordinea și siguranța publică, îi exclud pe cei mai vulnerabili: persoanele fără adăpost, tinerii, artiștii stradali.
”Este de-a dreptul ironic cum orașele pretind că extind accesul la spațiile publice, în timp ce le transformă în locuri ostile pentru mulți dintre locuitori”, spun criticii fenomenului.
Arhitectura ostilă din marile orașe este etichetată de unii drept ”măsură de protecție”
În ciuda unor reglementări care interzic astfel de măsuri în zonele publice administrate privat, verificările arată o aplicare inconsistentă și numeroase abateri.
Pentru unii proprietari, aceste elemente sunt ”măsuri de protecție”. Pentru alții, mai ales în urma presiunii publice, au devenit o rușine urbană.
Dar întrebarea esențială rămâne: pentru cine construim, de fapt, orașele?
