25.4 C
București
luni, 14 iulie, 2025

Nouăsprezece țări UE cer Comisiei Europene să simplifice legea privind defrișările

Statele spun că regulile sunt prea împovărătoare și pot crește costurile, în timp ce ONG-urile de mediu le acuză că vor să slăbească protecția pădurilor

Nouăsprezece state membre ale Uniunii Europene au cerut Comisiei Europene să inițieze un proces de ”simplificare” a legislației UE privind defrișările.

În egală măsură, cele nouăsprezece state solicită o prelungire a termenului aplicarea acestei legi, scrie Euronews, citat de G4 Media.

Comisia Europeană amână aplicarea regulii UE care combate defrișările la nivel global

Regulamentul european privind defrișările urmărește să reducă impactul Uniunii asupra despăduririlor la nivel global.

Intrat în vigoare în iunie 2023, actul normativ clasifică țările în funcție de riscul de defrișare asociat producției a șapte mărfuri: animale, cacao, cafea, ulei de palmier, cauciuc, soia și lemn.

În urma presiunilor statelor membre, Comisia Europeană a decis să amâne implementarea sa până la 30 decembrie 2025 pentru companiile mari și mijlocii și până la 30 iunie 2026 pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici, în urma presiunilor din partea statelor membre.

Statele membre critică regulile anti-defrișări, iar ONG-urile le acuză că subminează legea

În scrisoarea lor, statele membre semnatare susțin că obligațiile impuse fermierilor, proprietarilor de păduri și operatorilor de păduri prin regulament sunt excesiv de împovărătoare, în special pentru țările cu un risc mic sau inexistent de defrișări.

Țările susțin că normele ar putea să crească şi costurile materiilor prime și ale producției, sporind riscul ca producătorii să își mute operațiunile în afara UE.

Organizațiile de mediu au acuzat statele membre și europarlamentarii că încearcă în mod repetat să submineze legislația.

Latest news
știri