România a trimis marți un al doilea contingent de pompieri pentru a sprijini lupta împotriva incendiilor de vegetație și pădure din regiunea Attica, Grecia, a anunțat IGSU.
Mai mulți pompieri au fost trimiși în Grecia pe cale aeriană și terestră
Un număr de 44 de pompieri, însoțiți de două autospeciale de stingere și intervenție rapidă, precum și două mașini pentru combaterea incendiilor de pădure, au fost trimiși pe cale aeriană și terestră în Grecia.
Aceste resurse suplimentare vor întări capacitatea echipelor de a controla și stinge incendiile, contribuind astfel la protejarea comunităților locale, scrie News.ro.
Incendiul violent continuă să se manifeste în apropiere de Atena
Cel mai grav incendiu de vegetație din Grecia din acest an a provocat decesul unei persoane și continuă să ardă la periferia Atenei, deși intensitatea acestuia a scăzut datorită vântului mai slab și eforturilor de stingere.
În jur de 12 cartiere de la periferiile Atenei au fost evacuate, luni seara. În egală măsură, aproximativ 670 de pompieri cu 30 de aeronave intervin în țară, pentru stingerea incendiilor de vegetație.
Un spital de pediatrie și un o clinică militară au fost închise
Potrivit sursei citate, pacienții și personalul transferați.
Autoritățile elene au transmis că flăcările se apropie de zona puternic populată situată la nord de capitală și pădurile din jurul Muntelui Pentelicus.
Grecia a activat mecanismul de protecție civilă și a primit ajutor din partea României, Italiei, Franței, Cehiei, dar și a Turciei, care nu este membră a Uniunii Europene.