11.4 C
București
luni, 6 mai, 2024

A fost lansat Mellody, produsul care imită perfect gustul mierii de albine

Produsul este fabricat din plante, iar apariția lui în comerț reprezintă o alternativă delicioasă și durabilă, în condițiile în care albinele dispar din cauza pesticidelor

Firma americană MeliBio a lansat Mellody, primul său produs comercial care imită mierea de albine.

Compania promovează, de ani buni, diverse alimente care pot înlocui produsele de origine animală.

Cu toate acestea, ingredientele și tehnologia sunt secrete, transmite publicația Green Queen.

Săptămâna trecută, MeliBio a prezentat Mellody, primul său produs care imită mierea de albine, în fața unei mulțimi de peste 65.000 de participanți

În timp ce alte companii au lansat produse care imită mierea și care sunt realizate din ingrediente precum mere și lămâi, firma susține că noile ingrediente oferă consumatorilor ”un produs mai durabil și mai etic”.

Analizând eticheta, se poate constata fapul că noul produs conține ingrediente ca fructoză, glucoză și o gamă largă de extracte din plante, inclusiv sumac, boabe de cafea verde sau mușețel.

Oferind restaurantelor și consumatorilor o alternativă delicioasă și durabilă, sperăm să contribuim la restabilirea armoniei ecologice și să facem loc pentru polenizatori”, a declarat Darko Mandich, CEO și co-fondator MeliBio, într-un comunicat.

Producția globală de miere se confruntă cu o serie de amenințări, iar colonii întregi de albine sunt distruse din cauza utilizării pesticidelor. Să nu uităm că albinele au un rol vital, polenizând peste 75% din plantele cu flori ale lumii

Potrivit studiilor, în 2022, vânzările de miere au ajuns la 920 de milioane de dolari, cu o creștere de două cifre.

Mulți oameni nu sunt conștienți de problemele legate de producția comercială de miere și de impactul acesteia asupra celor 4.000 de specii de albine din SUA”, a adăugat Mandich.

Experții leagă declinul albinelor de utilizarea pesticidelor și erbicidelor agricole.

În 2018, Uniunea Europeană a interzis cea mai populară clasă de insecticide, neonicotinoidele.

Evaluatorii științifici au concluzionat că pesticidele prezintă un risc pentru albinele melifere, dar și pentru populațiile de albine sălbatice.

Latest news
știri