Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a prezentat rezultatele preliminare ale analizei tehnice asupra problemelor întâmpinate de aplicaţia informatică a Programului Rabla pentru Tractoare.
Investigația a relevat că defecțiunile nu au fost cauzate de aplicaţie, ci de limitările infrastructurii cloud folosite, care nu a putut face faţă unui volum excepţional de cereri, depăşind 3.3 milioane de solicitări între orele 09:55 și 10:02, cu un vârf de 1.29 milioane la ora 10:00.
Capacitatea infrastructurii a fost depășită, iar AFM reconfigurează aplicația Rabla pentru Tractoare
Acest nivel a depăşit cu mult capacitatea maximă de procesare permisă de arhitectura standard, ceea ce a condus la blocaje ale aplicaţiei, scrie G4 Media.
Potrivit AFM, echipa tehnică care a dezvoltat aplicaţia continuă analiza detaliată a procedurii de înscriere pentru confirmarea completă a cauzelor şi a demarat procedurile necesare pentru reconfigurarea aplicaţiei informatice, urmând ca, în perioada următoare, să fie emisă o nouă dispoziţie de începere a Programului Rabla pentru Tractoare.
Echipa tehnică analizează cauzele și reconfigurează aplicația pentru relansarea Programului
”La acest moment, echipa tehnică care a dezvoltat aplicaţia continuă analiza detaliată a procedurii de înscriere pentru confirmarea completă a cauzelor şi totodată, a demarat procedurile necesare pentru reconfigurarea aplicaţiei informatice, urmând ca, în perioada următoare, să fie emisă o nouă dispoziţie de începere a Programului Rabla pentru Tractoare”, precizează AFM.