Stratul de ozon este scutul natural al Pământului împotriva radiațiilor ultraviolete. El se află în stratosferă și protejează oamenii, plantele și ecosistemele de o parte importantă a radiației UV-B, asociată cu cancerul de piele, cataracta și afectarea culturilor agricole.
Problemele au început să devină vizibile în anii 1970, când cercetătorii au observat că stratul de ozon se subțiază din cauza clorofluorocarburilor, cunoscute drept CFC. Aceste substanțe, folosite mult timp în frigidere, aerosoli și instalații de răcire, eliberează în atmosferă compuși care distrug moleculele de ozon. În prima parte a anilor 1980, oamenii de știință au constatat că deasupra Antarcticii apare, în fiecare primăvară australă, celebra „gaură din stratul de ozon”, fenomen anunțat public în 1985.
Refacerea stratului de ozon a început după adoptarea Protocolului de la Montreal, în 1987, acordul internațional prin care statele au eliminat treptat substanțele care distrug ozonul. Procesul nu este rapid, deoarece aceste gaze rămân în atmosferă zeci de ani, însă datele științifice arată că tendința este una de recuperare. WMO și UNEP arată că gaura de ozon din Antarctica s-a ameliorat lent în suprafață și profunzime după anul 2000.
Estimările actuale arată că stratul de ozon ar putea reveni la nivelurile din 1980 în jurul anului 2040 pentru cea mai mare parte a lumii, în jurul anului 2045 în Arctica și abia în 2066 deasupra Antarcticii. Cu alte cuvinte, stratul de ozon se reface, dar vindecarea completă a atmosferei rămâne un proces foarte lent.
