28.1 C
București
luni, 16 iunie, 2025

Ministrul Mediului: ”Situația de la Praid putea fi prevenită”

Mircea Fechet anunță că vor urma controale riguroase și posibile sancțiuni la SALROM, Apele Române și Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a transmis că va trece o perioadă lungă de timp până când situația de la Praid se va stabiliza, transmite Radio Eco Natura.

În egală măsură, ministrul apreciază că vor urma alte 48 de ore cu valori crescute ale salinităţii, urmând a fi notificată şi Ungaria.

Astăzi s-a decis că orice acţiune, oricât de mică sau de, în aparenţă, neînsemnată a constructorului, să nu mai fie luată în viitor, decât printr-o dispoziţie de şantier, cu aprobarea dirigintelui de şantier, cu aprobare a beneficiarului, în speţă, Salrom şi cu aprobarea cel puţin şi a celor de la Apele Române”, a afirmat ministrul, precizând că intervenţia de săptămâna tracută a fost neanunţată.

Ministrul Mediului anunță consecințe grave în legătură cu situația de la Praid: ”Vor cădea capete” dacă se confirmă vinovății

Una peste alta ne aşteaptă o lungă periodă în care vom fi nevoiţi să gestionăm toată această situaţie care, repet, în opinia mea, ar fi putut fi prevenită cu nişte costuri infinit mai mici decât ceea ce ne-a costat deja, că să nu mai vorbim de ceea ce urmează să ne coste în gestionarea acestei situaţii”, a spus Mircea Fechet.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat joi, despre situaţia de la Praid, că de îndată ce vor avea raportul Corpului de Control al primului ministru, cu siguranţă vor cădea foarte multe capete, el arătând că, ”fie că vor fi de la SALROM, de la Apele Române, de la Ministerul Mediului, până la urmă, aşa-i şi firesc, dacă se dovedeşte că acţiunile sau inacţiunile tale au generat situaţia pe care o avem astăzi”.

Latest news
știri