Pe fundul mării, sedimentele pot începe să alunece fără niciun semn vizibil la suprafață. O mișcare aparent lentă poate declanșa un curent puternic, capabil să transporte nisip și nămol pe distanțe mari. Fenomenele sunt relevante pentru cablurile de telecomunicații și alte instalații submarine.
Alunecările de teren subacvatice au fost monitorizate direct, în timpul desfășurării, printr-un sistem de instrumente instalat în Canada. Cercetarea publicată în Science documentează aproximativ 30 de evenimente produse în numai 18 zile și observații detaliate asupra a trei alunecări active. Rezultatele explică un mecanism de destabilizare care se poate dezvolta timp de minute sau ore, nu doar prin prăbușire instantanee.
Alunecările de teren subacvatice au fost observate direct în Canada
Cercetarea a fost realizată în delta râului Homathko, la extremitatea golfului Bute Inlet, din provincia canadiană British Columbia.
În această regiune, topirea sezonieră a zăpezii transportă cantități importante de sedimente către coastă.
Materialele se acumulează în zona de contact dintre râu și mare, unde formează depozite subacvatice instabile.
O echipă internațională coordonată de specialiști de la Monterey Bay Aquarium Research Institute (MBARI) și Durham University a instalat instrumente de monitorizare în această zonă.
Sistemul a combinat sonare de înaltă rezoluție, măsurători ale fundului marin și dispozitive ancorate pentru observarea dinamicii sedimentelor.
În timpul campaniei din 2022, cercetătorii au identificat aproximativ 30 de alunecări în 18 zile.
Trei dintre evenimente au fost urmărite cu suficientă precizie pentru analiza mecanismului fizic.
Rezultatele au fost publicate în Science în noiembrie 2026.
Observațiile sunt importante deoarece asemenea fenomene au fost mult timp reconstruite din urmele lăsate după producere sau din experimente de laborator.
Un mecanism lent poate declanșa curenți puternici de sedimente
Cercetătorii au identificat un proces cunoscut în literatura de specialitate drept cedare regresivă prin eroziunea frontului instabil.
În anumite sedimente nisipoase saturate cu apă, modificările presiunii dintre particule pot favoriza deformarea progresivă.
Spre deosebire de unele mecanisme de lichefiere care produc cedări rapide, procesul observat poate evolua gradual.
Instabilitatea se poate propaga timp de minute sau ore, mobilizând treptat cantități suplimentare de material.
Ulterior, sedimentele pot forma curenți de turbiditate: amestecuri dense de apă și particule care se deplasează pe pantele submarine.
De ce sunt periculoși acești curenți?
Pentru că pot transporta material pe distanțe considerabile și pot afecta infrastructura aflată mult mai jos decât punctul inițial al alunecării.
În regiunea investigată există un sistem de canale submarine cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri.
Observațiile arată că sedimentele mobilizate în apropierea deltei pot fi transferate către zonele mai adânci.
Rezultatul schimbă modul în care pot fi evaluate anumite riscuri, deoarece prăbușirea nu trebuie să fie bruscă pentru a genera efecte importante.
De ce sunt vulnerabile cablurile submarine și instalațiile offshore
Cablurile de telecomunicații traversează oceanele și transportă o parte esențială a comunicațiilor internaționale.
Acestea pot fi expuse la solicitări mecanice provocate de deplasarea sedimentelor, în special în zonele cu pante instabile.
Infrastructura offshore poate include și conducte, echipamente energetice sau sisteme de monitorizare.
O alunecare submarină poate produce deteriorări directe, iar curenții formați ulterior pot extinde zona de impact.
Totuși, studiul canadian nu documentează distrugerea unui cablu anume în timpul evenimentelor observate.
El identifică mecanisme care trebuie luate în calcul în proiectarea și evaluarea riscurilor.
Importanța practică apare în diferența dintre tipurile de instabilitate. Un mecanism care evoluează progresiv poate necesita alte soluții de monitorizare decât unul asociat unei cedări bruște.
De asemenea, deplasarea sedimentelor poate transporta carbon și contaminanți către ecosistemele marine adânci.
Prin urmare, consecințele depășesc infrastructura și includ funcționarea proceselor geologice și ecologice submarine.
Nu toate alunecările pot fi anticipate prin metoda utilizată în Canada. Condițiile geologice locale rămân determinante.
Ce relevanță are descoperirea pentru Marea Neagră
Marea Neagră dispune de canale, conducte și infrastructură de comunicații a căror funcționare depinde de stabilitatea fundului marin.
De asemenea, zonele de coastă și pantele submarine pot prezenta caracteristici geologice diferite.
Cercetarea din British Columbia nu demonstrează existența aceluiași mecanism în toate sectoarele Mării Negre.
Transferarea directă a frecvenței de 30 de evenimente în 18 zile către litoralul românesc ar fi nejustificată.
Relevanța pentru România constă în metodă: monitorizarea directă poate furniza informații pe care cartografierea statică a fundului mării nu le poate surprinde.
Evaluarea traseelor pentru infrastructura submarină trebuie să țină cont de geologie, sedimente, pante și procesele de transport.
Pentru identificarea riscurilor locale sunt necesare investigații geofizice și geotehnice specifice.
Studiul arată și importanța cercetării proceselor naturale înaintea construirii instalațiilor costisitoare.
Pe uscat, o alunecare de teren poate lăsa fisuri vizibile. Sub apă, deplasarea poate rămâne neobservată până când un cablu se deteriorează sau un echipament încetează să funcționeze. Noile instrumente permit observarea procesului înainte ca urmele sale să devină singura dovadă.




